Acasă Actualitate Investiţie în Olt. Grindeanu, Oprescu, Moţ şi Rotea, pe şantierul de la...

Investiţie în Olt. Grindeanu, Oprescu, Moţ şi Rotea, pe şantierul de la Drumul Expres

374

Sorin Grindeanu, viceprim-ministru şi ministru al Transporturilor și Infrastructurii, a fost prezent în judeţul Olt, pe şantierul centurii ocolitoare a Balşului, care va fi dată în funcţiune în cel mult o lună. Alături de ministru s-au aflat şi Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Emil Moţ, primarul Slatinei şi Cătălin Rotea, primarul oraşului Balş. De asemenea, s-a mai aflat şi primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. Acesta a venit pentru a vedea stadiul lucrărilor de pe loturile tronsoanelor I şi II ale Drumului Expres. Ministrul de resort s-a arătat nemulţumit pe stadiul lucrărilor de la Tronsonul I, acolo unde prestează Tirenna Scavi, deaoarece mobilizarea lasă de dorit, iar demnitarul ia în calcul şi rezilierea contractului.

În cadrul conferinţei de presă, susţinută de ministrul de resort, acesta a prezentat data de 21 aprilie a.c. ziua când se va putea circula pe centrura Balşului, iar la sfârşitul lunii iunie, întreg tronsonul va fi gata pe ruta Balş -Valea-Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.