ÎNVĂŢĂMÂNTUL, DRUMUL SIGUR SPRE VIITOR

     Viața demonstrează şi reliefează MINUSUL unei politici şcolare care, timp de peste 30 de ani, sub conducerea unor miniştri din guverne de toate culorile politice, s-a făcut, ş-a desfăşurat şi s-a manifestat sub coordonatele unei periculoase mediocrităţi.
Din păcate, la aceste dimensiuni de NEPROFESIONALISM, cărora li se impregnează, în mod inutil, coloratură politică, se adaugă opiniile exprimate de „fel de fel”, referitoare la cauzele a ceea ce poate fi socotit „dezastrul naţional”.

Nu-mi propun să reliefez pe larg CAUZELE eşecului din învăţământ în acest material, dar subliniez şi sugerez celor îndreptăţiţi să o facă, să nu pornească de la „SPECULAŢII POLITICE”, ci să analizeze, în mod realist, mai întâi CADRUL SOCIAL-ECONOMIC şi MORAL al societăţii româneşti din ultimii 34 de ani, care, din păcate, a „facilitat” îngroparea într-o măsură uriaşă a VALORILOR şi COMPETENŢELOR.
Abia după aceea să se „eşaloneze” cauzele concrete ce decurg direct din activitatea unor cadre didactice şi „multor” elevi ca factori de bază în procesul de instruire şi educare. Să stabilească apoi relaţia dintre aceste cauze cu mentalitatea familiei (care, într-o mare măsură, s-a schimbat în mod negativ) şi nu în ultimul rând cu mediul social.

DAR PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU!
Pentru ROMÂNIA (în interesul tinerei generaţii) prioritatea ZERO, de maximă urgenţă, în această bătălie de „recuperare a timpului”, pentru a ajunge o ţară demnă în EUROPA, este ÎNVĂŢĂMÂNTUL, mai ales că acesta are o tradiţie valoroasă.

Cu actuala criză, şi mai ales după depăşirea ei, diferenţele între statele lumii se vor adânci. Vor fi state, poate chiar din EUROPA CENTRALĂ şi de EST, care vor „exploda” pe linia progresului, şi state care vor pierde ritmul dezvoltării şi se vor confrunta cu sărăcia şi mizeria. Ori ROMÂNIA, care, la 34 de ani de CAPITALISM, se află într-o situaţie nefavorabilă, nu trebuie să rămână în această (a doua) categorie!
Este de aşteptat să avem de-a face cu o bătălie cruntă a omenirii pentru progres, care va presupune invenţii uimitoare, chiar şi călătorii spre alte planete.

Fiecare STAT RESPONSABIL îşi proiectează VIITORUL pe această direcţie.
Tocmai de aceea, acum şi nu mai târziu, abordarea problematicii învăţământului, pentru un ÎNVĂŢĂMÂNT AL VIITORULUI, presupune mai mult decât o „REFORMĂ”, care, după 34 de ani, este o „NEREUŞITĂ”, şi anume o adevărată „REVOLUŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC”.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL trebuie să fie cu un pas înaintea celorlalte subsisteme ale societăţii româneşti, căci acestea vor funcţiona sub coordonarea unor oameni valoroşi şi competenţi, formaţi în învăţământ.
COPIII DE AZI vor trăi în VIITOR, iar şcoala trebuie să-i pregătească pentru VIITOR; pentru piaţa viitorului, oferindu-le şanse pentru lumea de mâine.
Învăţământul din ROMÂNIA trebuie perceput ca o REVOLUŢIE, concepută să anticipeze sensul şi ritmul schimbărilor de VIITOR. În secolul XXI, VIITORUL OMULUI DEPINDE, aproape în întregime, de studiile sale. Este nevoie de o ROMÂNIE care să aibă „VIITORUL ÎN SÂNGE”.

Este necesară, aşadar, o CONEPŢIE ULTRAMODERNĂ, compatibilă cu secolul al XXI-lea despre ÎNVĂŢĂMÂNT, ca un subsistem social-fundamental, care presupune în mod obligatoriu cel puţin următoarele:
– să producă imagini succesive şi interschimbabile ale viitorului
– să facă previziuni cu privire la tipurile de munci, de profesiuni şi de vocaţii, de care va fi nevoie în următorii 20-30 de ani.
– să prevadă tipul de relaţii umane, care vor predomina în viitor.
– natura problemelor etice şi morale, care vor persista în viitor.
– genul de tehnică ce se va dezvolta.
– structuri organizatorice în care se vor încadra şi angrena oamenii.

Pe baza acestor previziuni, analizate cu răspundere de factorii de conducere şi dezbătute apoi cu specialişti şi oamenii şcolii, se deduce bagajul COGNITIV şi AFECTIV de care au nevoie oamenii de mâine, pentru a face faţă şi a controla o evoluţie accelerată.
În esenţă, punctul de pornire pentru REVOLUŢIA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT este VIITORUL. De aici începe mişcarea învăţământului, care presupune trei OBIECTIVE FUNDAMENTALE:
1. – să transforme STRUCTURA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI;
2. – să revoluţioneze PROGRAMELE şi MANUALELE ŞCOLARE;
3. – să încurajeze ORIENTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPRE VIITOR;

Pe scurt, ce înseamnă fiecare:
1. Actualele structuri administrative ale învăţământului nu vor reuşi să facă faţă complexităţii şi ritmului schimbărilor din societate, în viitor.
În prezent, copii de vârstă şcolară fac parte dintr-o structură organizatorică standard şi imobilă – o clasă condusă de un învăţător. În timp ce înaintează pas cu pas spre nivele superioare, ei rămân în acelaşi cadru organizatoric fix, chiar dacă au mai mulţi dascăli. Ori, dacă şcoala viitorului va dori să uşureze adaptarea ulterioară la viaţă, ea trebuie să experimenteze situaşţii mult mai variate.
De exemplu, clase cu mai mulţi profesori şi cu un număr foarte mic de elevi sau cu elevi organizaţi în grupuri de lucru, elevi care trec de la munca în grup la munca independentă şi invers.
În acest fel tânărul va face cunoştinţă din timp cu situaţiile pe care le va avea de înfruntat mai târziu în structurile societăţii.

DISPERSAREA, DESCENTRALIZAREA, ÎNTREPĂTRUNDEREA cu COMUNITATEA, ÎNLĂTURAREA SISTEMULUI RIGID, trebuie să fie cu adevărat OBIECTIVE în materie de organizare în viitor.
Părinţii şi elevii vor încheia, la modul cel mai serios şi responsabil, „CONTRACTE DE STUDIU” cu şcoala, cu obligaţii şi atribuţii specifice fiecărei părţi. În viitor, se apreciază că nivelul cultural va creşte şi ca atare părinţii sunt pregătiţi din punct de vedere intelectual, pentru a-şi asuma anumite responsabilităţi în educarea copiilor lor.
Pe de altă parte, să nu surprindă pe nimeni că unii părinţi, puţini sau mulţi, vor avea tendinţa să nu fie mulţumiţi de unele unităţi din sistemul de învăţământ public şi să ameninţe că-şi retrag copii, căutând alte unităţi sau chiar alte forme de pregătire şi educare. De aici necesitatea de inovaţii formidabile în structurile învăţământului, care vor aduce schimbări enorme în tehnicile de predare.

Aşadar, în ultimă instanţă, ORGANIZAREA este, tot CONCEPŢIE. Este STRATEGIE, CADRU, MĂSURĂ, DECIZIE bazată pe o bună balanţă a obiectivelor şi resurselor. Trebuie să nu uităm că cel puţin trei sferturi dintr-o reuşită ţin de organizarea generală şi să acţionăm ca atare.
CA URMARE, cei RESPONSABILI cu POLITICILE ŞCOLARE din ROMÂNIA să militeze serios pentru înţelegerea FENOMENULUI ŞCOLAR, în perspectiva secolului XXI, ordonarea ştiinţifică (nu de dragul schimbării), a ciclurilor de învăţământ, durata şi forma învăţământului general-obligatoriu, tipuri de licee, nivele superioare de învăţământ (până acum învăţământul particular s-a dovedit eficient, doar „MATERIAL”) etc, în sensul că ele sunt direct proporţionale cu progresele pe care timpul istoric le impune în viaţa oamenilor.

2. AL DOILEA OBIECTIV al revoluţiei în învăţământ, priveşte REVOLUŢIONAREA PROGRAMELOR şi MANUALELOR ŞCOLARE.
Acest proces curajos, trebuie să pornească de la premisa inversă: nimic nu trebuie inclus în programă dacă nu are justificare temeinică, din punct de vedere al VIITORULUI.
Dacă asta presupune înlăturarea unei părţi substanţiale din programă, atunci aşa să se procedeze. Evident, asta nu înseamnă renunţarea totală la trecut. Nu putem ignora disciplinele fundamentale: CITITUL, SCRISUL sau MATEMATICA. Ne referim la faptul că elevii nu trebuie să piardă timp preţios cu TOCITUL, la teme a căror utilitate viitoare este discutabilă.
De pildă, sunt multe ore de limbă străină. E necesar ca elevii să înveţe atâtea limbi străine (engleza, franceza, germana, spaniola, italiana etc), numai în şcoală? Este obligatoriu ca toţi elevii să studieze cunoştinţele de ALGEBRĂ? Sau este mai util să se aibă în vedere studiul probabilităţii, al logicii, al programării calculatoarelor, al filozofiei, al comunicaţiilor în masă?

Programele şcolare trebuie să echilibreze ceea ce menţinem din trecut. Astfel, studiul unor discipline, de la limba străină la matematică, biologie etc, trebuie completat (ca atare prevăzut în programele şcolare), cu teme despre TEHNOLOGIILE SEMNIFICATIVE ale VIITORULUI sau alte lucruri imaginabile.
De multe ori, cunoştinţele din actualele programe şcolare sunt inutile şi se bazează pe inerţie, ca să nu le numim ANACRONICE.
REVIZUIRILE de până acum au fost încercări disperate şi n-au adus rezultate bune. În plus, programele trebuie revizuite de colective formate din cadre didactice şi specialişti, periodic, sistematic şi fără a declanşa conflicte. Ele să permită ca, separat de abordarea elementelor cunoscute, să se aibă în vedere, în oarecare măsură, şi necunoscutul, neprevăzutul, posibilul…

Astfel, trebuie utilizate în programele şcolare şi date instructive şi educaţionale, destinate să-i pregătească pe tineri pentru probleme care s-ar putea ivi în VIITOR, când nevoia de specialişti este diversă. În acest secol va veni vremea când vor fi necesari SPECIALIŞTII ÎN DOMENII EXTRAORDINARE:
– să ne apere de contaminarea din afara PĂMÂNTULUI;
– să „comunice” cu „VIAŢA EXTRATERESTRĂ”;
– să controleze experimentele genetice;
– să studieze „viaţa în oceane”,
– să producă noi tipuri de energie (chiar fără cea nucleară).
Ori, cât ar părea de curios acum, o asemenea abordare trebuie să înceapă cu mult curaj, de la copiii mici…

3. ORIENTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI spre VIITOR este o dimensiune fundamentală a REVOLUŢIEI în ÎNVĂŢĂMÂNT.
Oamenii vor trăi într-o societate SUPRATEHNOLOGIZATĂ şi vor avea nevoie de noi tehnici, de aceea ŞCOALA de MÂINE trebuie să predea, nu numai date, dar şi MODUL de a le manipula. Elevii trebuie să înveţe cum să înveţe, cum să renunţe la idei mai vechi, cum şi când să le înlocuiască cu cele care au viitor, ajungând, cândva, în viaţă, să fie şi profesor şi elev în acelaşi timp.
Dascălii de viitor, la rândul lor, nu trebuie să impună elevilor o serie rigidă de valori. Ei vor trebui să organizeze sistematic activităţi care să-l ajute pe elev să-şi definească, să-şi explice şi să-şi verifice propriile valori, ajungând ca acesta să-şi contureze, în mod corect, atitudinea sa faţă de „timpul în care trăieşte”.
Aşa vor forma dascălii la tineri un SIMŢ al VIITORULUI. De altfel, cred că majoritatea dascălilor au integrat lecţiei un al PATRULEA TIMP, acela de aplicare a cunoştinţelor în practică, în viaţă, ca un pas sigur către dezideratul menţionat mai sus.

O asemenea abordare revoluţionară a învăţământului reprezintă CONCEPŢIA MODERNĂ ASUPRA MUNCII DIDACTICE, care trebuie să călăuzească sutele de mii de slujitori ai şcolii din ROMÂNIA. Ea trebuie folosită pentru formarea destinului fiecărui tânăr, căci fiecare copil, tânăr, este un UNICAT, un DESTIN, şi niciodată două destine nu vor fi identice.
O asemenea abordare trebuie promovată de autorităţi şi în consecinţă, utilizarea resurselor financiare să corespundă enunţului: acordăm pentru ÎNVĂŢĂMÂNT, CÂT TREBUIE DIN PIB – poate chiar mai mult de 6%.

Mi-am permis în materialul acesta aprecieri şi generalizări, căci la baza lor stau o vastă experienţă didactică, de îndrumare şi control, cu sute şi mii de asistenţe la lecţii de clasă, a sute şi mii de cadre didactice, în banca din spatele sălii de clasă…

Profesor
ION PĂTRAŞCU
Slatina, OLT