Acasă Editorial Poveste de Crăciun. Autor: dr. Florin Popa! (VIDEO)

Poveste de Crăciun. Autor: dr. Florin Popa! (VIDEO)

1679
         Pe la început de noiembrie, anul trecut, semnatarul relata în Ziarul de Olt cum, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, viața bate filmul. Un copil de patru ani ajunge în unitatea sanitară, în urma unui accident casnic. Interacțiunea cu un obiect tăietor, din sticlă, risca să-l lase infirm pe viață. Nervii și tendoanele de la mâna dreaptă făcute praf. Șansele de reușită/recuperare, adaptate în funcție de situație…
Atunci, remarcam… bărbăția micuțului. Chiar și cu mâna bandajată, protejată specific, intra pe picioarele lui în sala de operație, având încredere că la final va fi bine. Să recunoaștem, puțini dintre noi ar fi dat dovadă de o asemenea stăpânire de sine, de încredere în cei de lângă tine, care îți vor binele.
La vremea respectivă, medicul intervenționist, a insistat ca numele său să nu apară în dreptul operației, cea care se dovedea a fi un succes. Nici de data asta nu există un acord al… dr. Florin Popa, căci despre el este vorba… Chirurgul plastician, venit de la Craiova, să lucreze aici, la Slatina.
Timpul a trecut repede. Iată, un an de la intervenție. Iar acum câteva zile, Adelin, căci așa îl cheamă pe puști, a venit la control, așa cum se spune și se face de fapt în urma unei proceduri de acest gen. Puțin mai emoționat decât atunci când intra în sala de operație, Adelin a ajuns față în față cu dr. Florin Popa, a întins exact mâna dreaptă după o bomboană de ciocolată, oferită de îngerul său păzitor și, mai mult decât atât, i-a dat acestuia, cu aceeași mână dreaptă, pe care mulți o vedeau definitiv pierdută, un autograf. Mai stângaci, dar nu din cauza vreunei reminiscențe de mobilitate a mâinii sau a degetelor, ci mai dregrabă din stângăcia vârstei și a lipsei de exercițiu în ale scrierii.
Pentru Adelin, băiatul venit cu un mare necaz la spitalul din Slatina, anul trecut, multă vreme de aici încolo Moș Crăciun va fi dr. Florin Popa. Astăzi, chirurg plastician la Slatina, iar mâine, cine știe, obosind de navetă, s-ar putea să revină acasă, la Craiova.
Până atunci, cu toate problemele generale ale sistemului, cu defectele din particular, spitalul de la Slatina face și minuni, acolo unde mâna profesionistului e la locul și timpul potrivit, în fața provocării.
Reușita de acum un an, a dr. Florin Popa, confirmată, iată, la un an distanță, este un semn particular că nu de fiecare dată acceleratul de București e cel mai bun medic de la Slatina. Undeva în universul său de viață, fie și cu trecerea anilor, Adelin va putea să depună una dintre cele mai bune mărturii în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.