Acasă Actualitate Ianca. În sprijinul cetăţenilor

Ianca. În sprijinul cetăţenilor

26

În aceasă perioadă, la sediul Primăriei comunei Ianca, Compartimentul Asistenţă Socială, se pot depune cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei aferent sezonului rece Noiembrie 2021 – Martie 2022, conform Legii nr. 226/2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Beneficiarii sunt familiile (soţ, soţie, alte persoane, care au acelaşi domiciliu ori reşedinţă şi/sau care locuiesc şi gospodăresc împreună, fiind înscrise în cartea de imobil şi care sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei) şi persoanele singure (care au împlinit vârsta de 18 ani, locuiesc singure şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuiesc şi se gospodăresc singure şi au capacitate de exerciţiu anticipată, conform prev. art. 40 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată), ale căror venituri nete lunare per membru de familie sunt mai mici de 1 386 lei!
Acte necesare:
Cerere şi declaraţie pe propria răspundere (viză fond funciar); C.I. /B.I. pentru membrii familiei peste 14 ani; Certificate naştere pentru copii sub 14 ani; Certificat de căsătorie /deces, Hotărâre judecătorească de divorţ etc; Act proprietate / contract închiriere / comodat; Adeverinţă de venit (inclusiv bonurile de masă), cupon pensie/şomaj/alocaţie/ indemnizație; Adeverință de venit de la DGFP pentru veniturile din activități independente; Adeverință instituție de învățământ în cazul burselor pentru elevi și studenți, cu excepția burselor de studiu, sociale și ,,Bani de liceu’’; Extras de cont (pentru toate conturile deținute); Situație patrimonială (taxe și impozite); Dosar cu şină;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.