Pe Mario De Mezzo îl cunosc de mai bine de 20 de ani. Am avut chiar ocazia să lucrăm în aceeași echipă, la Riposta, o publicație cu o poveste aparte…
Spirit bun de observație, loial, autodidact, arăta că poate face ceva cu propriul său destin profesional. Bun cunoscător al limbii române, atent la detaliile peisajului, principial într-o societate unde așa ceva costă, Mario a plecat de la Slatina, cred, prin toamna lui 2004. Ne-am mai regăsit accidental, până în precampania internă privind desemnarea candidatului liberal la Primăria Slatina. Atunci, a luat lucrurile în serios, până când ceva din exterior, prezentat drept o realitate internă, a schimbat regulile jocului. Nu e acum de scris despre așa ceva. Mai multe detalii pot fi obținute înțelegând punctele de suspensie lăsate la finalul unui număr de telefon: 0249.43… Pentru cunoscători și nu numai.
Astăzi, sau mai bine zis de o perioadă încoace, Mario De Mezzo este unul dintre cei mai buni comunicatori pe care îi are, la nivel central, în relația cu televiziunile de știri, Partidul Național Liberal. Sarcină dificilă, în condițiile date de situația deloc confortabilă a acestui partid, ajuns în postura să-și asume și să primească toate loviturile adversarilor, dar și societății, privind eșecul… echipei câștigătoare.
Să reușești să faci față cu brio unor trompete bine acordate, precum Diana Șoșoacă, Dumitru Coarnă și Daniel Zamfir, să le demontezi construcțiile sau să ieși onorabil din dezbaterea de idei, uneori cu urlete și invective, e chiar o artă. Desăvârșită de Mario, într-un mod cum nu am mai văzut de multă vreme în confruntările politice, când, pe deasupra, mai trebuie să aperi și un proiect greu sustenabil.
Să nu-și închipuie cineva că pentru această mișcare singulară de rezistență în zona primei linii de impact mediatice, Mario De Mezzo e membru în vreun consiliu de administrație bine remunerat de statul liberal! Sau că în dreptul său curg privilegii specifice politicii, atunci când partidul tău e la putere. Mai mult chiar, a fost „avansat” pe un post secund la o instituție neatractivă, dacă ne raportăm la contextul de mai sus.
Din păcate, PNL nu a descoperit încă lumina zilei, atunci când, la vremea prânzului, caută de zor, cu lampa lui Diogene, ieșirea din criză și nu mai găsește alți Mario capabili să susțină ideile și acțiunile liberale. Neglijență, infatuare, nepăsare din partea liderilor cărora, așa cum spunea deunăzi Rareș Bogdan, li se umflă capul. De putere, de credința că ajunși sus, acolo, le știu pe toate…
M-am regăsit acum vreo câteva seri cu Mario, lângă gardul unei cârciumi de la șosea, unde trebuia să sosească Ludovic Orban, la o întâlnire unde gazdele au sperat până în ultima clipă că invitatul nu va mai sosi. Am discutat atunci politici publice cu un ph neutru, legate de Educație. Despre generația întârziată în reformarea sistemului și despre cea așteptată, aflată și ea în întârziere. L-am văzut pasioant, interesat, mai mult ca un bun român decât ca un liberal, despre sistem. Nu a acuzat pe nimeni, ci a continuat să creadă că va veni o zi când și aici se va face o politică a reformelor, așa cum a reușit acum vreo sută de ani, Spiru Haret.
L-am întrebat doar dacă mai poate să reziste în postura de avocat al… diavolului? Și nu o dată, ci de mai multe ori. De fiecare dată a ocolit răspunsul ori l-a pus pe seama la ceea ce va fi în Partidul Național Liberal în dimineața zilei de 26 septembrie, prima de după Congres.
Mario De Mezzo, slătinean de trei generații încoace, poate fi încadrat, cu succes, drept unul dintre cele mai bune produse de resurse umane, date de ultimii ani ai liberalismului. Ani complicați din punct de vedere pandemic, ani ai unor reforme eșuate, ai acelor reforme pe care s-a construit, în spațiul public, ideea actualei guvernări: alegerea primarilor în două tururi, justiție sub semnul echității, reorganizare administrativă, decuplarea barometrului de la bugetul public și alte câteva a căror enumerare ar fi aproape imposibilă.
