Acasă Actualitate Sămânță de adevăr

Sămânță de adevăr

51
       O briză rece de munte se plimbă printre copacii plini de ace ai pădurii. Este toamnă târzie și aproape toate semințele își găsiră un loc al lor pe pământ. Un răsad, mai micuț, încă își dorește să vadă lumea toată și refuză cu înverșunare să se dezlipească de singurul său bilet spre reușită, vântul. Toți copacii șoptesc pe limba lor către vântul care trece spre câmpie odată cu venirea iernii. Apa susură și ea, ușor, pe versantul muntelui, și irigă cel mai bun loc pentru micuțul puiet de brad. Dar acesta nu vrea viața liniștită de la munte, vrea mai mult.
Micuța sămânță își silabisise încet dorința spre puternicul vânt. El o aude și o înțelege, dar nu cutează să dezonoreze codul nescris al naturii. Trebuie să găsească loc fiecărui nou pui sau răsad, cât mai aproape de seminția lui. Astfel, sămânței îi este îndeplinită o parte din rugăminte, nu va primi o viață oarecare în pădure, va fi un reprezentant al acesteia. Micuța sămânță își înfige firișoarele în pământul reavăn din fața pădurii.
Vara, soarele îi încălzește frunzele, iarna vântul o lovește cu putere, iar zăpada îi biciuiește tulpina. Sămânța noastră este mai firavă decât toate celelalte, dar dorința ei de a rezista rămâne. Cu anii care trec vorbește mereu cu vântul și îl roagă să o ajute, iar acesta o compătimește pentru soarta pe care și-a ales-o.
După mai mulți ani, sămânța a ajuns un brad falnic și puternic, încercat de multe greutăți. Urmele adânci de pe trupul acesteia sunt mărturia unei lupte asidue de supraviețuire. Și toate acestea ar fi continuat dacă vântul nu și-ar fi adus contribuția în viața tânărului brad.
Toată pădurea vorbea, toți copacii strigau neputincioși, brazii bătrâni se uitau pieziș: veniseră din vale, aduși de pofta de câștig, tăietorii de lemne, iar lumea era speriată, pe care aveau să taie de data aceasta…
Mașini imense s-au ridicat în aer și scrâșnetul metalului încins, scos de acestea, acoperea bocetele copacilor neputincioși. V-aș mai spune multe despre pădurea care a rămas în doliu, dar nu acesta este firul povestirii.
Din păcate, bradul nostru a ajuns în remorca tăietorilor de lemne. La fabrica de cherestea, unde a fost vândut împreună cu frații săi, pe o sumă infimă de bani, a ajuns în fața inginerului care, după ce l-a tăiat după nevoie, a constatat că nu are ce face cu rădăcina bradului, o buturugă frumoasă. Celelalte buturugi fuseseră, pur și simplu, lăsate în pădure, fiind prea greu de scos din pământ, dar bradul nostru venise cu totul. Astfel, din bradul cu pricina rămăsese o buturugă frumoasă.
După alte câteva zile, buturuga a fost descoperită de o tânără pictoriță, cu degetele pictate în culori trăsnite. Copila, venită în vacanță, la munte, odată ajunsă în fața buturugii i-a zâmbit spunându-i că o va face frumoasă, aceasta întrevăzând în buturugă proiectul ei de absolvire a Facultății de Arte Frumoase din București.
A pictat zi și noapte, în culori pe care le combina cu multă atenție, incluzând schițe și reproduceri ale unor mari opere de artă, văzute prin ochii inocenți ai tinereții.
Opera artistică a fost atât de apreciată de către juriul Facultății de Arte Frumoase, încât a ajuns, pentru câteva luni, în holul unui muzeu de artă, timp în care a fost admirată de mulți vizitatori. Chiar dacă vizitatorii o admirau, fosta buturugă de brad părea un pic nefericită. Parcă nu era ceea ce își dorise.
Într-o după-amiază, trecând prin Muzeul de Artă, un domn mustăcios, cu o viziune diferită privind arta, se îndrăgosti pe loc de fosta buturugă și o cumpără mutând-o la el acasă, undeva pe malul mării, la o terasă frumoasă, umbrită de soare și gâdilată de nisipul fin al mării.

Sper ca printre tineri să fie mulți visători care să se poată detașa de prozaicul și stresul vieții cotidiene, și care să creadă, cu convingere, că și pădurea are suflet. Fie ca aceștia să poată visa, cândva, la o ceașcă de cafea, în fața unei opere de artă, provenită dintr-o sămânță de brad.

Francesca Alexandra Constantin
elevă în clasa a IX-a, a Colegiului Național Sfântul Sava București

Articolul precedentCaracal. Hypermarket în capitala Romanaţiului
Articolul următorZIARUL DE OLT. Ce scriam acum 10 ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here