Acasă Actualitate Percheziţii la Olt. Trafic de droguri în Slatina şi Curtişoara

Percheziţii la Olt. Trafic de droguri în Slatina şi Curtişoara

275

Miercuri, 28.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Dâmbovița au efectuat un număr de 13 percheziții domiciliare, pe raza județelor Dâmbovița, Olt, Brăila și Timiș, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu. La Olt, percheziţiile s-au efectuat la Slatina şi la Curtişoara.

„În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, mai multe persoane au introdus în țară, de pe teritoriul Spaniei, prin intermediul firmelor de curierat, colete în interiorul cărora se aflau disimulate cantități de cannabis, pe care ulterior le-au comercializat către consumatori.
În cursul lunii februarie, în urma unor activități specifice, a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 1 kilogram de cannabis.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 800 de grame de cannabis, 2 cântare de precizie, 4 grindere, precum și sumele de 3.000 de euro, 1.700 de lire sterline și 9.100 de lei.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 19 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești, Pitești, Timișoara și SCCO Brăila, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Timiș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.