Acasă Actualitate Incendiul de la Psihiatrie. Reacţia managerului SJU Slatina, Dan Stana

Incendiul de la Psihiatrie. Reacţia managerului SJU Slatina, Dan Stana

205

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Dan Stana, iese în faţa opiniei publice cu un comunicat de presă cu privire la incendiul de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgenta Slatina – secție exterioară a spitalului.

„Incendiul a izbucnit în jurul orei 11.30, la izolatorul aflat la parterul secției.
În momentul izbucnirii incendiului, în sectia respectivă erau internați 36 de pacienți, dintre care 15 localizați la parter ( 1 pacient in izolator și 14 în cele 5 saloane) și 19 pacienți la etajele 1 și 2 ale clădirii.
Din totalul de 36 pacienți, 8 au fost transporatați la Unitatea de Primire Urgențe, 16 au fost transferați la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, 8 la Secția de Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina (sectie exterioara aflată pe strada Drăgănești) și 4 au fost externați.
În momentul de față, toți pacienții sunt în afara oricărui pericol.
În Unitatea de Primire Urgențe a spitalului a rămas o singură persoană, pentru monitorizare suplimentară, fără a avea afecțiuni generate de incendiu, restul de 7 pacienți fiind transportați tot la Secția de Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, aflată pe strada Drăgănești. Subliniem că niciun pacient nu prezintă arsuri. Au fost anunțați aparținătorii, au fost suplimentate cadrele medicale și asigurate toate condițiile necesare pentru a gestiona eficient situația din cadrul Secției Psihiatrie a SJU Slatina.
În plus, a fost pusă la dispoziţie, de către ISU Olt, o linie telefonică la care aparținătorii pot suna pentru a afla starea pacienților și către ce unitate a fost transferat fiecare în parte. Numărul de telefon este 0722.359.050.
Menționez că există în desfășurare o anchetă a autorităților competente, care vor stabili, cu
exactitate, cauzele izbucnirii incendiului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here