A apărut recent, în condiţii grafice deosebite, „Monografia Episcopiei Slatinei şi a Romanaţilor”, coordonată de P.S. Sebastian Paşcanu „Ilfoveanul”.
În acest volum se află un studiu cu titlul „Boierii Deleni şi ctitoriile lor”, de profesor Ion D. Tîlvănoiu, căruia îi transmitem stima noastră. Acest studiu ne prezintă date despre marea familie boierească a Delenilor, familie apropiată şi susţinătoare a domnitorului Matei Basarab.
După cum vedem, istoria se ocupă, ca în majoritatea cazurilor, de „cei mari”. „Cei mici” sunt de cele mai multe ori, uitaţi. Subsemnatul, Nicolae Gonţ-Topor, descendent din neamul Gonţeştilor (Gonţăştilor) din satul Tătuleşti, judeţul Olt, voi prezenta legătura dintre Deleni şi Gonţăşti.
Pentru început, voi face precizarea că, Gonţeştii, sunt români de viţă veche, nicidecum unguri, cum au crezut unii făcând legătura dintre numele Gonţ şi numele Arpad Goncz, fost preşedinte al Ungariei. Actualul nume se presupune că provine dintr-o poreclă. Nu se ştie când şi cine a transformat porecla în nume. (Mai rămâne să trecem şi la renume!) Porecla, devenită nume, provine de la substantivul comun gonţ (cu pluralul goanţe), arhaism pe cale de dispariţie. Gonţul era mărul cam pipernicit, pe care ţăranul îl primea pe „drugă”, ştiuletele de porumb. (Câte „drugi”, atâtea „goanţe”!) E posibil ca unul din strămoşi să fi fost mai micuţ, deşi, în neam sunt şi din cei înalţi ca brazii.
Satul Tătuleşti, care nu se afla unde este acum, ci între Dopicea şi Negrişoara, a fost sat de moşneni (ţărani liberi). Singurul caz de rumânie (ţărani aserviţi) este al neamului meu.
În vremea lui Matei Basarab, cel mai vechi strămoş cunoscut, Slav, (Ce nume frumos!) se vinde rumân paharnicului Drăguşin Deleanu, împreună cu fiii lui: Pârvu, Cârstea, Neacşu şi Ion. Fiii lui Slav, Pârvu, Cârstea şi Neacşu, s-au răscumpărat în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Ion, fiul cel mic, era rumân al lui Nicula pitar Deleanu, fiu al lui Drăguşin Deleanu, după cum este consemnat la 24 ianuarie 1686, la 5 martie şi 6 septembrie 1696.
Ion a avut un fiu, Stan, care este amintit la 1687, în actul prin care „Necula pitar Deleanu şi fiul său, Drăguşin”, îl slobod din rumânie, pe vremea lui „Şărban vodă” (Şerban Cantacuzino, 1678-1688).
Stan a avut patru fii: pe Crăciun, preot, Vlad, Matei şi Ion. Popa Crăciun, care a slujit la biserica Dopicea, la 1746, face plângere către domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat, în care arată că „moşul” său, Ion, s-a vândut rumân „dumnealui Niculii Deleanu”, iar „când au fost în zilele răposatului Şărban vodă, ne-au slobozit dumnealui (Nicula Deleanu), de ne-am răscumpărat capetele şi moşia a rămas a dumnealui”.
În hotărnicia de la 1778 sunt amintiţi toţi fraţii (Crăciun, Vlad, Matei şi Ion), care răscumpăraseră 150 de stânjeni de moşie de la boierii Milcoveni, care cumpăraseră de la Nicula Deleanu.
Urmaşii celor de mai sus locuiesc şi azi pe „faşa” răscumpărată, aflată foarte aproape de biserica de lemn, monument istoric, Dopicea, unde au slujit popa Crăciun şi fiii săi, diaconul Mihalcea şi popa Ioniţă, şi unde s-au rugat toţi „Gonţăştii” până azi.
Şi „cei mici” fac istorie!
Prof. Nicolae Gonţ-Topor
Prof. Dr. Ştefania Marineanu
