Acasă Editorial Urmăriți-l pe Doldurea!

Urmăriți-l pe Doldurea!

1282
         Alegerile locale, de la sfârșitul anului trecut, au schimbat, dacă nu măcar au deschis, drumul spre schimbare, în câteva locuri ale Oltului. Iar acolo unde nu s-a produs, e iminentă pentru următorul ciclu electoral. Cu excepțiile de rigoare, evident…
În rândurile ce vor urma, voi privi cu atenție Caracalul și modul de a face administrație al actualului primar, Ion Doldurea. E cel care a candidat, exclusiv, pentru ideea de a face ceva, de a întoarce comunității locale priceperea și gândurile sale de bine și de frumos. Categoric, nu-l interesează latura cenușie a privilegiilor date de funcția în cauză. Pur și simplu, nu-l interesează! Iubește într-un mod aparte Caracalul, cum semnatarului de la finalul acestor rânduri rar i-a fost dat să vadă un om îndrăgostit, efectiv, de locul nașterii sale, de comunitatea despre care spune că este parte din viața sa. Asta, deși ar putea trăi, prin roadele muncii sale, oriunde în țară și în multe părți din lume. Mai frumoase, mai urbanizate, mai altfel decât Caracalul începutului de an 2021.
Evident, pe seama acțiunilor sale, există o așteptare imensă. Caracalenii vor și sunt îndreptățiți să ceară, grabnic, schimbarea urbană la față a orașului. Prea mulți ani irosiți, multe așteptări zadarnice până acum, de la Anghel la Ciocăzanu, mai departe la Radu…
Cu resurse limitate, date de un buget local incapabil să genereze prețul corect pentru toate investițiile necesare, cu o putere de la București, alta decât cea concurentă partidului din care Doldurea face parte astăzi, pare complicat. Însă, e ceva în plus în dreptul administrației actuale de la Caracal, un ceva care vine din pasiunea rară, dorința sinceră de face bine, dar și capacitatea unui om cu reușite excepționale în plan privat, acolo unde plus-valoarea, ca indicator de succes, nu a fost obținută din relații contractuale cu statul. E greu de crezut că un om, definit în acest context, nu va găsi soluții și modalități de a interveni, atunci când trebuie și acolo unde chiar este nevoie.
Primul semn este conceptul inspectorului urban. Nu e o invenție a lui Doldurea. Am regăsit în pagini foto-copiate, disponibile pe internet, această funcție de execuție publică, încă din perioada interbelică, atunci când, chiar așa denumit, inspectorul urban era cel care lua pe picioare noroiul acolo unde trebuia să fie piatră cubică, pulsul cetățeanului în raport cu nevoia sa, promisă și realizabilă de cei din primărie. Practic, în sfârșit, Primăria Caracal ajunge în stradă, acolo unde e alt oraș decât cel văzut de pe geamurile de la etajul unu al somptuosului sediu al primăriei de astăzi, prefectura Romanațiului de ieri…
O legătură directă cu cetățeanul, e primul pas spre înțelegerea corectă a realității, pentru ca ulterior resursele, limitate ce-i drept, să fie trecute pe o listă a obiectivelor ce nu suportă amânare. Un antreprenor de succes, mânat de intenții reale, patriotice, de ordin local, bun cunoscător al mecanismului economic, este obligat să reușească și în funcția de primar la Caracal. Chiar dacă sunt atâtea de făcut, iar fiecare problemă are nevoie de o soluție pe care comunitatea să o înțeleagă și s-o aprecieze ca o măsură a lucrului bine făcut.
Urmăriți-l pe Doldurea, primarul de la Caracal, fie că sunteți de acolo sau mai departe! Cu aceeași intensitate acordată administrațiilor locale, confirmate astăzi drept un succes, cum ar fi Oradea, Cluj… Caracalul e doar la început, iar dacă peste ani, și nu trebuie să fie mulți, vă veți aminti sau veți reciti aceste rânduri, veți avea confirmarea că acolo, la Caracal, 2021 a fost anul începutului, al drumului cel bun. Nu neapărat al modernizării, căci un oraș cu atâta cultură nu trebuie modernizat în definiția seacă a cuvântului. Pur și simplu, doar așezat pe un drum spre normalitate și civilitate de tip românesc. Pentru asta, din nou, urmăriți-l pe Doldurea de la Caracal!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.