Acasă Actualitate Lemn ilegal, confiscat de poliţişti

Lemn ilegal, confiscat de poliţişti

66

În primul weekendul al lunii martie, , polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat să acționeze pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.
Poliţiştii prezintă două speţe prin intermediul unui comunciat de presă.

La data de 5 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, în timp ce acționau în trafic, au depistat pe Drumul Județean 643, pe raza comunei Osica de Jos, un bărbat, de 46 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un ansamblu de vehicule, încărcat cu material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că există neconcordanțe între datele înscrise în avizul de însoțire și cantitatea de material lemnos transportată. În semiremorcă se aflau 410 bușteni specia plop, față de cei 320 înscriși în avizul de însoțire.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 29 mc de material lemnos, specia plop, în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Întreaga cantitate a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Caracal.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice, faptă prevăzută de Codul Silvic.

La data de 6 martie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Piatra-Olt au depistat pe strada Traian, din orașul Piatra-Olt, un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,09 mc cherestea. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că persoana care a realizat transportul nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos.
Polițiștii au sancționat contravenţional bărbatul, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat materialul lemnos, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, și l-au predat Ocolului Silvic Balș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.