Acasă Actualitate 31 de permise, reţinute în weekend de poliţişti

31 de permise, reţinute în weekend de poliţişti

74

Poliţiştii au desfăşurat o acţiune pe linia transportului de persoane şi pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Asrfel, în ultimul weekend al lunii ianuarie, poliţiştii au aplicat 871 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 230.090 lei.
„Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 31 de permise de conducere, dintre acestea 7 fiind pentru consum de alcool, 12 pentru depăşirea limitei de viteză şi 12 pentru alte abateri, fiind retrase şi 6 certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate 8 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 3 fiind pentru consum de alcool, 4 pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi 1 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Olt.

În seara zilei de sâmbătă, 30 ianuarie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa au depistat pe raza comunei Brâncoveni, un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, autoturismul fiind neînmatriculat şi având montate plăcuţe cu numere de înmatriculare false.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
A doua zi, de dimineaţă, pe raza comunei Iancu Jianu, a fost depistat un bărbat, de 67 de ani, din oraşul Balş, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În aceeaşi zi, ultima a lunii ianaurie, pe raza municipiului Caracal, a fost depistat un bărbat, de 30 ani, din comuna Dioşti, judeţul Dolj în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.