Acasă Actualitate DOMNULE PRIM-MINISTRU,

DOMNULE PRIM-MINISTRU,

149
      Cu tot respectul ce-l am pentru FUNCȚIE cea mai importantă, ca cetățean al generației născute în „bubuiturile de tun” ale celui de-al doilea război mondial, ce am trăit și-n ilizii și-n deziluzii, vă rog să-mi permiteți să vă sugerez ceva legat de VIITORUL ȚĂRII și al NAȚIUNII…
AZI, după cele trei decenii de la ACEL DECEMBRIE 1989, continuăm să trăim într-o țară în care criza GENERALIZATĂ, amplificată în prezent de CRIZA SANITARĂ, înglodată în datorii, cuplată cu MINCIUNA, LAȘITATEA, LINGUȘIREA și POLITICA „DE GAȘCĂ”, s-au înrădăcinat pur și simplu în toată PATRIA NOASTRĂ.
DAR, aceasta este țara în care m-am născut și pe care am slujit-o, iar locurile, oamenii, simțirile trăite, toate au însemnat o parte din viața mea. Pentru că VREAU ca poporul meu să se bucure realmente de dreptul la viață, la libertate și bunăstare mi se pare important să vă faceți timp să reflectați și mai ales să acționați, și în direcția celor ce trebuie făcute ACUM, la început de deceniu 3, sec. XXI, mil. III.
O minte inteligentă, domnule PRIM-MINISTRU, și din C.V – ul dumneavoastră reiese că sunteți un „OM CINSTIT și cu STUDII”, poate să găsească FORȚA de a înfăptui acele REFORME necesare, de care se vorbește atât de mult, pentru a realiza dezideratul de mai sus.
ATENȚIE(!), însă, UNEORI VIAȚA presupune și „ALTCEVA” față de cele învățate în școală, astfel că în cazul ROMÂNIEI începutul trebuie demarat înainte de toate cu UN ALT TIP DE politică fiscală „ÎMPLETITĂ” cu măsuri ferme.
Reflectați asupra ei, domnule prim-ministru ACUM, tocmai când lucrați și la BUGETUL PUBLIC NAȚIONAL, astfel ca structurile acestuia: BUGETUL DE STAT, BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE ȘI DE STAT, BUGETELE LOCALE… să devină INSTRUMENTE DETERMINANTE în luarea de DECIZII RADICALE ce să asigure SUCCESUL REFORMELOR.

Ca atare, o asemenea POLITICĂ FISCALĂ are ca AXĂ CENTRALĂ REDUCEREA impozitelor, taxelor, datoriilor, obligațiilor financiare CARE AU TOT CRESCUT, ea fiind posibilă prin (ÎN SINTEZĂ):
1. PLATA IMPOZITELOR pe venit sub forma unei COTE UNICE de 10%. La fel și impozitele pe profit, dar nu și pentru BĂNCI.
2. SCĂDEREA CONTRIBUȚIEI SOCIALE cu 50%.
3. REDUCEREA GENERALĂ a T.V.A la 10%.
4. „REORDONAREA FISCALĂ” printr-un alt SISTEM DE TAXE cu cel mult 10 TAXE în locul celui actual extrem de împovărător. Aceste 4 măsuri ar conduce la CREȘTEREA RADICALĂ a gradului de colectare a taxelor și impozitelor ar STIMULA CONSUMUL și ar diminua masiv EVAZIUNEA FISCALĂ și CORUPȚIA.
5. RENUNȚAREA la TAXAREA EXAGERATĂ a unor SISTEME care funcționează în cadru privat, fie vorba chiar de SĂNĂTATE și ÎNVĂȚĂMÂNT.
6. ATENȚIE – RENUNȚAREA CURAJOASĂ la SISTEMELE ACTUALE de SALARIZARE și PENSII(!) care sunt cele mai nedrepte din EUROPA – în contextul alcătuirii „sănătos de realiste” a celor două bugete în cauză…
ȘTIȚI:
a) În anii 80, la analiza bugetului, PREȘEDINTELE punea o singură întrebare: RAPORTUL VENITURI-CHELTUIELI? Răspunsul era mereu: VENITURI mai mari cu 10% față de CHELTUIELI, căci acel 10% era PLUSUL pentru situații neprevăzute: SECETĂ-INUNDAȚII; EPIDEMII-CATASTROFE; NEVOI MILITARE neprevăzute etc. NU se „pomenea” de DEFICIT.
b) SALARIZARE – Raport 1 la 5; O situație care poate să pară HAZLIE ce-i privea pe bugetari, dar reală. PREȘEDINTELE avea cel mai mare salariu din țară, dar de numai 12000 lei și 3000 lei indemnizație, în timp ce salariul de la cota 1 era între 2500 și 3000 lei. De la EL în jos se scădea câte 1000 lei pentru primul-ministru și tot așa în jos pentru miniștri și ceilalți demnitari.
Pentru că EL avea cel mai mic salariu, ca FUNCȚIE, din lume, i s-a propus o GRILĂ de salarizare cu 20000 lei – EL, și apoi câte 1000 lei în minus pentru CEILALȚI. A aprobat, dar numai cu 16000 lei pentru EL, iar ceilalți, în jos, minus 1000 lei.
Și, totuși, acel SISTEM 1 la 5 funcționa foarte bine până la „RELAXARE” prin concedii și excursii în țarăși „lumea socialistă”. Apropo de buget – era o PREVEDERE „SACRĂ” să se construiască 100.000 de apartamente/an, în perioada 1980-1986 s-au construit mai multe chiar: 740.000 apartamente repartizate gratuit.
Sigur, se vor găsi unii să invoce NOILE LEGI ECONOMICE, economia de piață, cerere și ofertă etc, dar îi invit să se documenteze bine și obiectiv, mai întâi asupra REALITĂȚILOR ce-i „APASĂ” pe CEI MULȚI și care „au mai rămas” în țară în SĂRĂCIA LUCIE în care se zbat și asupra „TRAGEDIEI” CELOR PLECAȚI DIN ȚARĂ ȘI ABIA APOI SĂ vorbească.
c) Pensii doar conform contributivităţii, fără discriminări;
7. REDUCEREA DRASTICĂ a „SUPRAAPARATULUI” ADMINISTRAȚIEI CENTRALE și LOCALE cu cel puțin 30%.
a) să se micșoreze parcul mijloacelor auto de la 10000 de bucăți la 100 (cum era, și „treaba” mergea ca pe roate) ca unitate de măsură pentru că aici sunt cheltuieli enorme, nejustificate, și multe abuzuri.
b) reducerea cheltuielilor operaționale ale întregii ADMINISTRAȚII PUBLICE, ajungând la mai puțin de 1% din P.I.B.
c) eliminarea totală a enormelor cheltuieli inutile cu caracter propagandistic și „mai ușor” cu finanțarea partidelor și a candidaților din alegeri.
d) dar ECONOMIA SUBTERANĂ însoțită de EVAZIUNEA FISCALĂ și CORUPȚIA; Dar „lipitorile” care încasează sume enorme în afara funcției prin te miri ce „meșteșuguri” de la predarea de ORE la „facultăți de doi lei” (pe care, de fapt, nici nu le prestează), până la cele „cuvenite”, chipurile ca membrii în CONSILII de ADMINISTRAȚII, COMIȚII și COMITETE și tot așa etc, ce sună a o TOTALĂ BĂTAIE DE JOC la adresa CONTRIBUABILULUI.
e) și CÂTE, și CÂTE și MAI CÂTE… la cei care încasează – pe persoană fizică – mai multe VENITURI care depășesc o jumătate de miliard/lunar; vezi CCR-iştii, care încălcând grav Constituţia
– Art. 1, al. 5, Art. 16, al. 1, Art. 124, al. 2, Art. 146, al. 1, au respins impozitarea „pensiilor nesimţite”.
8. O sursă importantă, ca o garanție, este politica INVESTIȚIILOR, fie PUBLICE, fie PRIVATE, astfel ca, treptat, contribuția privată la P.I.B.-ul statului să ajungă la aproximativ 70%.
9. O altă sursă se poate realiza prin îmbunătățirea cu facilități reale a INVESTITORILOR în AGRICULTURĂ și TURISM, chiar prin CONCESII pe o perioadă îndelungată de la STAT, la un preț rezonabil pe an.
10. O adevărată revoluție în agricultură, astfel ca milioanele de hectare lăsate de „IZBELIȘTE” să fie lucrate și prin care STATUL să sprijine pe FERMEIRI în organizarea de forme asociative productive și rentabile ce ar aduce venituri mari la bugetul de stat.
În contextul celor de mai sus, amintindu-mi de politica economică a lui RONALD REAGAN, asemănătoare perioadei prin care trecem, TOATE RESURSELE printr-o gestionare ingenioasă, inteligentă și mai ales „CURATĂ”, vor asigura, fără probleme, și majorarea ALOCAȚIILOR și a PENSIILOR, conform LEGII, pentru două CATEGORII UMANE care chiar MERITĂ!
Şi încă ceva, domnule prim-ministru, spre neuitare:
Neamul nostrum a fost şi este un popor, care a trăit şi trăieşte, prin eroii săi, ridicaţi din mijlocul naţiei pentru naţie.
Aşadar, domnule prim-ministru, vă va lipsi, oare, curajul?

Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here