Acasă Politic Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

71

Siminica Mirea prezintă soluţii
Senatorul Siminica mirea prezintă o serie de soluţii care pot ajuta la bunul mers al economiei şi dezvoltării ţării.
„Simplificare, asistență, transparență, descentralizare, absorbție. Sunt cuvinte care se regăsesc într-un program de guvernare coerent şi sustenabil.
România are nevoie de un guvern care să investească în ţară, prin absorbţia de fonduri europene. Descentralizăm alocarea fondurilor europene, simplificăm procedurile și eliminăm blocajele. Lucrăm în parteneriat cu beneficiarii – acordăm asistență profesionistă în pregătirea proiectelor.
Transparență – înființăm registrul național al investițiilor publice.
PNDL, CNI, ANL și cadastru devin programe suport pentru completarea proiectelor pe fonduri europene. Putem merge înainte prin investiţie în viitor.
Acesta sunt unele dintre punctele programului de guvernare, în ceea ce priveşte o economie constructivă şi puternică.”, sunt soluţiile prezentate de senatorul Siminica Mirea, pe care viitorul guvern le poate implementa pentru a dezvolta România.

Dan Ciocan, la dezbateri
În calitatea sa de deputat, Dan Ciocan are şi atribuţii în cadrul Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, din Camera Deputaţilor, acolo unde este secretar. Într-o şedinţă recentă, pe ordinea de zi s-au aflat mai multe teme de dezbatere:
– Propunere legislativă privind aprobarea Programului pilot de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a legumelor şi fructelor în judeţul Teleorman;
– Propunere legislativă privind instituirea Programului naţional de prevenire şi gestionare a înmulţirii populaţiei de câini fără stăpân;
– Proiect de Lege pentru modificarea art.2 din Legea zootehniei nr.32/2019.

Gigel Ştirbu: „Tragedia de la Spitalul Județean Piatra-Neamț, eveniment nefast care a îndoliat întreaga țară”
Deputatul Gigel Ştirbu a transmis, prin intermediul paginii de socializare, un mesaj în urma incendiului de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ.
„Am aflat cu toții și suntem șocați de tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra-Neamț, eveniment nefast care a îndoliat întreaga țară. În urma incendiului, zece pacienţi care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI şi-au pierdut viaţa iar alți şase pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi. Să-i urăm multă sănătate medicului erou Cătălin Denciu care s-a aruncat în foc încercând să salveze cât mai multe vieți. Suntem profund îndurerați de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmitem condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele”, spune deputatul.

Marius Iancu: „Nimic nu este mai important decât viața și sănătatea românilor”
„Sistemul medical din România este în colaps după ce Guvernul PNL a pierdut lupta cu pandemia și i-a lăsat pe români în voia sorții.
Organizarea haotică a spitalelor, lipsa medicamentelor pentru tratarea pacienților COVID-19, sistemul de testare gândit prost, pentru că nu permite testarea tuturor contacților direcți și indirecți, costul ridicat al testelor de 400-500 lei/persoană, au dus la creșterea numărului de îmbolnăviri la 10.000/zi.
Spitalele administrate de consiliile județene, așa cum este cazul Spitalului Județean de Urgență Slatina, au rezistat, în toată această perioadă grea, pentru că au primit fonduri considerabile de la autoritățile județene, atât pentru achiziționarea de materiale sanitare și de protecție, cât și pentru aparatură.
În primăvară, Consiliul Județean Olt a alocat bani pentru achiziționarea a 8 ventilatoare și a unui laborator modular de biologie moleculară, care poate prelucra până la 190 de teste pe zi.
Ajutorare financiare, pentru achiziționarea de materiale sanitare, au primit și Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci și Spitalul Municipal din Caracal, spital suport COVID.
Rămâne însă o problemă care nu poate fi rezolvată de CJ Olt – lipsa medicamentelor pentru tratarea COVID-19, care sunt distribuite numai de Ministerul Sănătății, medicamente de care depinde viața pacienților aflați la terapie intensivă.”, scrie deputatul pe pagina sa de socializare.

Renică Diaconescu trage un semnal de alarmă
Doctor de profesie, senatorul Renică Diaconescu prezintă o situaţie crudă a vremurilor noastre. Noul coronavirus a devenit atât de răspândit, încât purtătorii lui nu mai pot fi detectaţi şi izolaţi.
„COVID-19 a luat o foarte mare amploare, este deja o infecție intracomunitară. A intrat în rândurile întregii populației și nu mai știi acum care este simptomatic, care e infectat și care e neinfectat. Lucrurile sunt foarte rele și nu mai pot fi controlate. Spitalele sunt sufocate, locuri de ATI nu mai sunt; se spune că mai sunt, dar e o mare minciună, nu mai sunt locuri la ATI”, spune senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.