Acasă Actualitate Mihai Dorobanțu și Rareș Rotaru, reprezentanții CSM Slatina la Cupa României de...

Mihai Dorobanțu și Rareș Rotaru, reprezentanții CSM Slatina la Cupa României de seniori la Judo

765
     După mai multe concursuri și competiții sportive la care au reprezentat cu cinste județul Olt și municipiul reședință de județ, luptătorul Mihai Dorobanțu și elevul său, Rareș Rotaru, vor participa sâmbătă – 24 octombrie 2020 și duminică – 25 octombrie 2020, la Cupa României de seniori, la Judo.
Pentru această competiție, ce va avea loc într-o locație deosebită, la Poiana Brașov, trebuie reținut faptul că sportivii de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Slatina s-au pregătit în continuu, cu multă ambiție și dorința de a-și demonstra valoarea, recunoscută atât la nivel local și național, cât și în lume.
Astfel, dacă elevul său, Rareș Rotaru va participa la categoria de 90 de kilograme, Mihai Dorobanțu, multiplu campion, medaliat și apreciat în decursul timpului, va concura la categoria de 100 kilograme, pentru acest lucru reușind să slăbească nu mai puțin de 7 kilograme.

„În orice competiție, ca peste tot în viață, ambiția și seriozitatea vor face întotdeauna diferența. Atât eu, cât și Rareș, ne-am antrenat ore întregi, zi după zi, dorindu-ne să arătăm că Slatina încă mai are cu ce să se mândrească. Așadar, vom merge acolo având un singur scop: victoria!”, a spus sensei-ul Mihai Dorobanțu, în exclusivitate pentru cititorii Ziarul de Olt.
În altă ordine de idei, cei interesați mai trebuie să rețină faptul că sâmbătă dimineața, pe site-ul oficial al Federației Române de Judo, competiția respectivă poate fi urmărită – live, începând cu orele 10:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.