A apărut pe la mijlocul anilor 80, având ca „reguli de bază” să fie PRO-DEJIST, PRO-GORBACIOV, dar să fie împotriva lui CEAUȘESCU acestea fiind în același timp CRITERII pentru a coagula o DISIDENȚĂ.
A început ca un fel de CLUB DE DISCUȚII a unora, chipurile „MARGINALIZAȚI” din cercul puterii, coordonați de LEONTE TISMĂNEANU, care, deși exclus din partid de DEJ a fost reprimit de CEAUȘESCU „cominternistul” W. ROMAN, devenit general prin DECRET REGAL, LEONTE RĂUTU – dictatorul culturii române – de la „ȘTEFAN GHEORGHIU” ca RECTOR, timp de un deceniu, și vicepriministru în anii 1968-1970, GOGU RĂDULESCU „mecena” de la COMANA.
Între altele, relațiile lui W.R. cu ION ILIESCU au fost foarte bune…
Au încercat să transforme această „LOJĂ” cum se „socoteau” într-un „VÂRF DE LANCE” și au început să fie mai activi după 1982-1983, dar și mai puțin prudenți. S-au străduit să atragă „diverși influenți” cum ar fi ȘEFA SECȚIEI RADIO în limba arabă și „UNII STRĂINI” precum și „UNII” din „preajmă” cum ar fi MIHAI FLORESCU.
În acest fel, ca ȘEF al CONSILIULUI NAȚIONAL pentru ȘTIINȚĂ și TEHNOLOGIE „aducea” servicii prin influența asupra ELENEI CEAUȘESCU în detrimentul „CABINETULUI UNU”.
Ca urmare, ACESTA, „aliat” cu GUGU RĂDULESCU au preluat, într-un fel, ștafeta „DISIDENȚEI DE PARTID”, dar cu urmări nefaste pentru țară.
În calitate de ministru al industriei petrochimice ce cunoscuse o uriașă dezvoltare, a blocat proiectele ROMÂNIEI de 12 miliarde de dolari în SIRIA, EGIPT, LIBIA, ALGERIA, IRAK, IORDANIA și EMIRATELE UNITE pe care apoi le-am pierdut în 2-3 ani.
Fenomenul a fost cu atât mai grav cu cât aceste proiecte civile „ascundeau” și obiective militare. Sau, tot pe acest fond, niște CONCESIUNI ale ROMÂNIEI, de petrol, din Nordul AFRICII au fost făcute cadou SPANIEI, de un fost prim-ministru post-decembrist, P.R. (Petre Roman).
O altă „COMPONENTĂ” a „LOJII” a fost SILVIU BRUCAN cel care l-a propus în acest context pe primul-ministru post-decembrist și socotind pe ILICI drept „succesor” lui NICOLAE CEAUȘESCU.
Dacă ar studia cineva ca „STUDIU DE CAZ” – SAUL BRUCKNER – iar constata „evoluția” de la ZIARISTUL de la „SCÂNTEIA”, cu „misiuni” externe, director general a RTV 1962-1966 și tot așa, ar ajunge la „REȚETA” care-l are ca actor principal în operațiuni comune K.G.B. – C.I.A. – M.I.6.
Așa s-a născut „subversiva CELOR ȘASE” foști activiști de partid – pensionari care cunoscuseră vremea lor de glorie pe timpul regimului GHEORGHIU DEJ. În aprilie 1988, în parcul HERESTRĂU au început întâlnirile ANTI-CEUȘESCU la care participau mai întâi separat, GHEORGHE APOSTOL, rechemat din postul de ambasador în BRAZILIA, pe care-l ocupa din 1983, veteranii CONSTANTIN PÂRVULESCU și ALEXANDRU BÂRLĂDEANU. LOR li s-au adăugat CORNELIU MĂNESCU și GRIGORE RĂCEANU.
GRUPUL voia să mai atragă și alți activiști de vază, între care I. GH. MAURER, dar toți au refuzat. Între aceștia NU figura ION ILIESCU.
CEI ȘASE au redactat „SCRISOAREA CELOR ȘASE”, adresată lui CEAUȘESCU în calitatea lui de PREȘEDINTE, semnată în ordine: G. APOSTOL, A. BÂRLĂDEANU, C. MĂNESCU, C. PÂRVULESCU, G. RĂCEANU, S. BRUCAN.
SCRISOAREA a fost transmisă în OCCIDENT de ambasadorul OLANDEI, COEN STARK și difuzată la secția română a B.B.C pe 10 martie 1989, după care conținutul ei a fost preluat de multe alte posturi de radio din OCCIDENT.
ATENȚIE, ÎNSĂ!
„ACESTE ACȚIUNI” în opoziție față de CEAUȘESCU aveau ca scop „a apăra ordinea socialistă contra claselor exploatatoare” și propuneau anumite măsuri având grijă ca CEI ÎN CAUZĂ să încheie astfel: „Din momentul în care aceste măsuri vor fi luate, NOI suntem gata să participăm într-un spirit constructiv la un dialog cu guvernul cu privire la căile și mijloacele de a depăși prezentul impas”.
Asta, în „contextul” 1989 și chiar dacă CEAUȘESCU era în mare măsură dezinformat de colaboratorii săi cei mai apropiați, EL își dădea seama de ce se petrecea în LUMEA SOCIALISTĂ și devenea tot mai conștient că VA RĂMÂNE „SINGUR”!
Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt
