Acasă Actualitate Accident la Podul Olt! Vinovat, șoferul decedat!

Accident la Podul Olt! Vinovat, șoferul decedat!

191
      Joi seara, în municipiul Slatina au răsunat, mai mult ca-n alte dăți, sirenele echipajelor de intervenție de la Ambulanță, SMURD și Descarcerare. Motivul l-a reprezentat faptul că în zona Podului Olt, la ieșirea spre Craiova, s-a produs un grav accident de circulație în urma căreia o persoană a decedat și alte cinci au fost rănite…
Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu: «Un bărbat de 31 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșire din Slatina, pe sensul de mers Slatina – Craiova, ar fi efectuat în mod neregulamentar manevra de întoarcere, peste marcajul axial dublu continuu, fiind acroșat de un autoturism ce circula în aceeași direcție».
Mai mult, în urma nefericitului eveniment, o tânără în vârsta de 23 de ani, din orașul Balș,  a rămas încarcerată, fiind găsită conștientă și politraumatizată, pentru extragerea acesteia pompierii fiind nevoiți să îndepărteze mai multe elemente de caroserie. Uterior, femeia a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, acolo unde au ajuns încă trei tinere, dar și șoferul celuilalt autoturism, pentru investigații medicale amănunțite.
        * Din păcate, pentru șoferul bălșean, vinovat de producerea acestui accident, nu s-a mai putut face nimic, la sosirea echipajelor de intervenție acesta prezentând leziuni incompatibile cu viața…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.