Acasă Administrație Grădiniță nouă în județul Olt. Inaugurată de Tomiță, la Movileni!

Grădiniță nouă în județul Olt. Inaugurată de Tomiță, la Movileni!

1606

        Opozanții primarului de la Movileni își pot vedea liniștiți de campaniile agresive, asumate și neasumate, prin care îl denigrează pe cel care face ce trebuie în comună. Numele lui este Sorin Ion Toma.

Vineri, 18 septembrie 2020, în Movileni a avut loc darea în folosință a Grădiniței cu Program Normal, cu două săli de clasă. Imobilul de află în centrul localității, lângă primărie. Este vorba despre o grădiniță cu adevărat modernă, destinată unui număr de 45 de persoane (40 de copii și 5 personal), cu o suprafață constuită de aproape 300 de metri pătrați. Imobilul dispune de utilități adaptate cerințelor timpului: sistem centralizat de încălzire, băi utilate nevoilor specifice, iar amplasarea în zona centrală permite accesul facil al copiilor la grădiniță.
De asemeni, utilitățile edilitare mai cuprind o sală multifuncționară, vestiar, izolator, spații pentru corn și lapte, boxă de curățenie.

Evenimentul de vineri a adus în fața incintei pe primarul localității – Sorin Ion Toma, președintele CJ Olt – Marius Oprescu, deputatul Marius Iancu alături de alți reprezentanți ai administrației locale și județene…
Despre inaugurarea grădiniței, în exclusivitate pentru Ziarul de Olt, primarul de la Movileni a declarat următoarele: «Este unul dintre obiectivele la care țin în mod deosebit și mă bucur că am reușit să-l finalizăm la timp. Este o lucrare destinată copiilor noștri și cred că încurajez, pe această cale, părinții din Movileni să investească încredere în noi în ceea ce privește siguranța copiilor lor. Mă bucur să-l am alături, în toate proiectele comunei noastre pe președintele al Consiliului Județean Olt, domnul Marius Oprescu, cel care ne sprijină în tot ceea ce vrem noi să facem aici».
Altfel, cea mai importantă investiție, legată de noua grădiniță de la Movileni, reporterul de serviciu a citit-o pe chipurile părinților copiilor din comună. O mulțumire sufletească. De tuns iarba prin șanțuri se ocupă, odată la patru ani, contracandidatul primarului comunei Movileni. Dar, asta este o altă poveste…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.