Acasă Actualitate PSD Caracal a decis…

PSD Caracal a decis…

156

În urma zilei de 31 august 2020, când în Parlament s-a supus votului moţiunii de cenzură contra guvernului PNL, PSD, iniţiatoarea demersului politic, a decis că social-democraţii, care nu sunt prezenţi la şedinţă, vor fi excluşi din partid. Exact ceea ce s-a şi întâmplat cu unii dintre ei. Printre aceştia şi deputatul de Olt, Dan Ciocan. Alăturat, vă prezentăm comunicatul de presă al PSD Olt.
„Biroul permanent al organizației municipale PSD Caracal s-a întrunit astăzi, 31 august 2020, în ședință statutară și a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenți, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizației.
Motivele excluderii sunt următoarele:
1. Absența de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban;
2. Încercările repetate de a convinge, în sediul PSD Caracal, folosindu-se de calitatea sa de deputat, membri cu notorietate ai PSD să candideze pentru Consiliul Local Caracal, din partea formațiunii Pro România.
Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ.
Organizația noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudini duplicitare, ipocrizie și lipsă de caracter.
În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic.
Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.