Acasă Actualitate Consiliul Județean Olt, proiect important pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina!

Consiliul Județean Olt, proiect important pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina!

81
      Consiliul Județean Olt pune accentul pe investițiile prioritare din județul Olt și situează în prim plan sănătatea oltenilor, reușind astfel să semneze vineri, 13 martie 2020, contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, obiectiv de investiții finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Într-un context atât de dificil, din punct de vedere al sănătății, considerăm vital să depunem în continuare toate eforturile susținute pentru a reuși să avem asigurate serviciile medicale de urgență, la cel mai înalt nivel.
De asemenea, asigurăm locuitorii județului nostru că vom continua să desfășurăm activitățile care susțin dezvoltarea socio-economică, prin accesarea continuă a proiectelor guvernamentale, europene și prin punerea la dispoziție a tuturor resurselor economice, necesare depășirii acestei situații de urgență.
Obiectivul general al proiectului îl constituie eficientizarea serviciilor integrate centrate pe pacient și a tratamentului patologiei complexe, care necesită o abordare integrată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Prin proiect se vor achiziționa echipamente specifice necesare Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, echipamente performante, la standardele impuse de legislația în vigoare, inclusiv un computer tomograf.
Nevoile specifice cărora le va răspunde proiectul:
Îmbunătățirea funcționării sistemului medical în cadrul Unității de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, a asistenței medicale de urgență în regim integrat cu creșterea capacității de intervenție, prin dotarea adecvată a Unității de Primiri Urgențe, pentru înlocuirea periodică a echipamentelor depreciate;
Menținerea la un standard ridicat a serviciilor de urgență prin investiții permanente în infrastructura de specialitate la nivel spitalicesc (inclusiv în echipamente);
Îmbunătățirea competențelor medicilor din cadrul Unității de Primiri Urgențe – Spitalul Județean de Urgență Slatina prin asigurarea accesului la echipamente medicale performante.

Proiectul are o valoare totală de 4.341.244,95 lei din care valoarea finanțării nerambursabile 4.254.420,05 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.