Pe raza Judeţului Olt sunt înfiinţate centre de carantină cu o capacitate de 117 locuri, cu precizarea că, la acest moment, suntem în curs de identificare de noi spaţii de carantină.
Până în prezent, în aceste spaţii sunt carantinate 36 persoane asimptomatice.
„Precizăm că persoanele carantinate, sosite în ţară prin punctele de frontieră, au fost escortate încă de la intrarea în România către judeţul de domiciliu.
Totodată, precizăm că, la data de 12.03.2020, ora 09.00, la nivelul judeţului Olt se află în autoizolare 458 persoane. La aceeaşi dată au ieşit din monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt un număr de 176 persoane aflate în autoizolare.
Dorim să reiterăm şi pe această cale obligaţia cetăţenilor din judeţul Olt, aflaţi în carantină sau autoizolare la domiciliu, de a respecta cu stricteţe regimul de carantinare/autoizolare la domiciliu pentru a preveni în mod eficient răspândirea infecţiei cu Coronavirus.”, se arată în comunicatul de presă.