Acasă Interviu «Pentru mine, campania începe din prima zi de după alegeri şi se...

«Pentru mine, campania începe din prima zi de după alegeri şi se termină cu o zi înainte de noile alegeri, iar faptele mă recomandă în faţa cetăţenilor»

849
Interviu cu IULIAN BĂRĂSCU, primarul comunei POBORU, judeţul Olt
          Situată în partea de nord a judeţului Olt, comuna Poboru este locul ideal pentru cei obosiţi de civilizaţia şi aglomeraţia urbană, atunci când vor să se reîncarce pentru a face din nou faţă tumultului lumii cotidiene.
Un aer curat, pe care alţii l-ar plăti, cu o reţea de apă proprie, din puţuri de mare adâncime, cu oameni liniştiţi şi gospodari, Poboru este locul aşteptat. Normalitatea cotidiană se împleteşte şi cu grija pe care administraţia locală, condusă de primarul Iulian Bărăscu, o are faţă de starea de fapt a localităţii. Drumuri modernizate, infrastructură şcolară pusă la punct, o bază sportivă care rivalizează cu cele de la oraş, doar câteva din elementele din cartea de vizită a primarului Iulian Bărăescu şi ale echipei sale administrative.
O recenzie despre starea la zi, fără a fi un raport de activitate, interviul care urmează, luat de reporterul de serviciu fără o pregătire prealabilă a părţilor implicate…
– Ce a însemnat anul 2019, din punct de vedere administrativ, pentru comuna Poboru, condusă de primarul Iulian Bărăscu?
– 2020 a fost, într-adevăr, un an foarte bun, din punct de vedere administrativ, dar, aşa cum mă ştiţi, nu-mi place să-mi arog meritele numai eu pentru ceea ce am reuşit să realizăm în decursul anilor în comuna Poboru. Aici, suntem o echipă, muncim, ne completăm şi ne susţinem zi de zi pentru a face treabă bună, aşa cum ne-am propus. Pe această cale, ţin să mulţumesc şi conducerii judeţului Olt, în special domnului preşedinte Marius Oprescu, dar şi domnului senator Paul Stănescu, oameni deosebiţi, la care, ori de câte ori am apelat, am găsit sprijinul dorit. Contează foarte mult să ai oameni capabili, acolo, sus, gata să te ajute în momentul în care ai nevoie de asta. Vedeţi, dumneavoastră, noi, primarii, mergem să cerem ajutorul, iar lucrul acesta ne face cumva să stăm cu mână întinsă. Cu toate astea, aş vrea să ştiţi că eu n-am sărit niciodată calul şi n-am cerut mai mult decât a fost nevoie pentru realizarea obiectivelor propuse…
– Şi care ar fi aceste obiective, domnule primar?
– În primul rând, vă pot spune că nu mai avem, în clipa de faţă, nicio porţiune de drum nemodernizată în comună, lucrul acesta însemnând asfalt şi beton, în condiţiile în care avem la Poboru patru drumuri judeţene, pe o suprafaţă de peste 30 de kilometri. Vorbim de drumuri, comunale şi judeţene, pe care noi le punem la punct, dar, care, din păcate, sunt distruse de utilajele grele ale celor de la Petrom, cu toate că prin asta n-aş vrea să îi acuz, ţinând cont de faptul că, pe de o parte, încasăm şi noi ceva bani pentru sondele aflate pe raza localităţii noastre. Asta e, mai sunt şi pagube, iar la asta mai contribuie şi cei de la Ocolul Silvic. Mai exact, noi avem în zonă Pădurea Seaca – Muşeteşti, unde se taie masiv şi vreau să cred că totul se face în limita legii, ţinând cont de cantitatea uriaşă de buşteni care se încarcă în camioanele grele ce străbat drumurile noastre. Aşa se distrug drumurile, se rup conductele de apă şi se fac pagube, pe care rămâne să le rezolvăm tot noi în urma lor. Cu toate astea, ţin să le mulţumesc celor de la Petrom, domnului manager, în mod special, pentru că, ori de câte ori am avut nevoie de ceva, i-am apelat şi am primit sprijinul dorit, fie că a fost vorba de o macara, de un electrician sau alte intervenţii necesare în comuna noastră.
– În afară de drumuri, ce alte obiective aţi pus în aplicare la Poboru?
– Tot la Poboru, prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Oltul puternic”, am reuşit să amenajăm un teren de sport multifuncţional, cu nocturnă şi toate cele necesare. Vin tineri din Scorniceşti, din Spineni şi din alte localităţi învecinate, se fac şase-şapte echipe, se joacă tenis, fotbal, se fac şi campionate, iar lucrul acesta mă bucură foarte mult şi mă face să am o mare satisfacţie personală şi profesională. În altă ordine de idei, şi tot la capitolul obiective, am avut recent şi licitaţia pentru montarea a peste 400 de lămpi tip LED, pentru punerea la punct a iluminatului din Poboru. Sperăm să nu existe contestaţii, aşteptăm semnarea contractului şi demararea lucrărilor. În ceea ce mă priveşte, aş vrea ca la Sfintele Paşte, când fiii satului revin acasă, comuna să fie frumos luminată, tot aşa cum mi-am propus să extindem şi sistemul de supraveghere video în mai multe intersecţii importante din localitatea noastră. Să ştiţi că, în decursul timpului, eu n-am făcut altceva decât să ascult glasul cetăţenilor din comuna Poboru, iar ceea ce au considerat dumnealor că este nevoie, asta am încercat să fac alături de echipa administrativă. Nu am făcut şi nu vom face nimic de capul nostru, nu am făcut ce vrem noi, ci am consultat o agendă pe care am creinat-o împreună cu oamenii ce ne-au votat. De altfel, eu am mai spus-o ori de câte ori am avut ocazia: este păcat să nu facem treabă, mai ales pe banul altuia! De la guvern, prin GAL, PNDL şi fonduri europene. Pentru că altfel, comuna e limitată şi nu avem fondurile necesare pentru a duce la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus.

– Aţi crescut valoarea taxelor şi impozitelor pe anul acesta?
– De 20 de ani, de când sunt în primărie, nu am crescut niciodată impozitele în comună, cu excepţia cazurilor în care legea m-a obligat. Spre exemplu, anul acesta s-a modificat doar indicele de inflaţie, cu toate că e cu dus şi-ntors şi lucrul ăsta. Mai exact, dacă nu măreşti, nu ai de unde să colectezi mai mulţi bani, iar dacă nu ai bani, nu ai cu ce să faci prin comuna ta.
– Vă mulţumeşte gradul de colectare?
– Da, domnule Dorobanţu! Oamenii au fost destul de receptivi, cu toate că întotdeauna este loc şi de mai bine. Le-am vorbit frumos, le-am explicat, mulţi dintre ei s-au conformat, fapt pentru care sunt mulţumit de felul în care s-a colectat. Pe de altă parte, un rol important l-a avut şi acea reducere de 10% pentru cei care fac plata până la finele acestei luni.
– Aveţi şi un serviciu public de alimentare cu apă. Ce ne puteţi spune referitor la lucrul acesta?
– Într-adevăr, am înfiinţat şi serviciul public de alimentare cu apă, cetăţenii n-au vrut să-l dăm la CAO, majoritatea gândindu-se că astfel va creşte preţul şi mulţi vor fi nemulţumiţi. Pe de altă parte, vă mai pot spune că noi ne descurcăm. Eu sunt de meserie, sunt electrician şi nu de puţine ori mă puteţi găsi la pompa de apă ca să repar un contactor sau altă defecţiune care apare din când în când acolo…
– Cât costă un metru cub de apă, la Poboru?
– Preţul unui metru cub de apă la Poboru este trei lei, mai puţin decât o bere de 0,5 litri pe care o poţi găsi pe la terase la 5, 6 sau 7 lei. Iar asta se întâmplă în comuna în care se murea de sete, în locul în care, aşa cum vă spuneam cândva, oamenii îţi dădeau mai degrabă o cană cu ţuică decât una cu apă. Astăzi avem apă potabilă de calitate, din puţuri forate la peste 280 de metri adâncime, oamenii au băi şi toată lumea e mulţumită. A fost un proiect început în urmă cu ani, împreună cu fostul primar, domnul Dumitru Bărbulescu, finalizându-l ulterior, cu 24 de kilometri de coloană nouă, puţuri forate, staţii de clorinare, staţii de pompare şi multe altele.
– Proiectul canalizării în Poboru. Ce ne puteţi spune astăzi despre el?
– Mi-aş dori foarte mult să realizăm şi acest obiectiv. Din păcate, satele sunt împrăştiate, populaţia este din ce în ce mai puţină şi trebuie văzut dacă un astfel de proiect merită a fi pus în practică. Desigur, este necesar, nu contest asta, dar nu ştiu în ce măsură se mai aprobă, luând în calcul numărul de oameni, având în vedere că la Poboru mai sunt puţin peste 1.800 de locuitori în toată comuna. Mai mult, sunt multe pante, costurile vor fi mai mari, se vor monta staţii de pompare din loc în loc, va creşte şi consumul de curent şi automat facturile vor fi şi ele cu totul altele.
– Tot aici, la Poboru, aveţi şi un ansamblu folcloric, unul dintre cele mai tinere şi mai vii ansambluri din zona Oltului. Cum aţi reuşit să faceţi din ceva, la care oamenii doar visau, un punct de reper?
– Mă bucur că aţi observat şi, tototdată, că aţi întrebat despre ansamblul nostru – „Zestrea poboranilor”, pe care l-am înfiinţat în luna mai 2018 şi care, în aproape doi ani, a avut o ascensiune foarte rapidă, asta şi datorită coregrafului nostru care a înţeles şi a ştiut cum să lucreze cu tinerii acestei loalităţi. Pe de altă parte, sunt de apreciat şi copiii, dar şi părinţii care s-au implicat, avem aproape 25 de copii, iar faptul că am avut această ascensiune este şi pentru că am găsit înţelegere din partea oficialilor de la judeţ, a domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a domnului vicepreşedinte Virgil Delureanu, dar şi domnului director Viorel Pintea, de la Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Olt, care au aprobat înfiinţarea unei clase de dansuri populare la Poboru. Sunt puţine în judeţ, dar noi am demonstrat că merităm, am cumpărat şi costume, am participat la mai multe spectacole şi concursuri şi suntem mândri de ansamblul nostru de la Poboru. Este un proiect de suflet pentru mine, a fost o ambiţie pe care am dus-o până la capăt şi mă bucur foarte mult că prin acest ansamblu se mai aude şi de comuna noastră, cel puţin în România.
– Sunteţi pregătit de campania ce stă să-nceapă?
– Fiind de mai multă vreme în primărie, eu nu mai fac acea campanie pe care vin şi o fac alţii. Nu am fost niciodată adeptul răutăţilor, al jignirilor, al minciunilor sau al promisiunilor neonorate. Pentru mine, campania începe din prima zi de după alegeri şi se termină cu o zi înainte de noile alegeri, iar faptele mă recomandă în faţa cetăţenilor. Da, pun şi eu un afiş, stau de vorbă cu cetăţenii, dar nu îmi plac minciunile şi nu oblig pe nimeni să mă susţină dacă nu simte să facă asta. Totuşi, consider că am făcut lucruri frumoase pentru comuna mea şi n-am de gând să mă opresc aici.
– Despre gaze ce ne puteţi spune? Sunt aşteptări din punctul ăsta?
– Este o altă dorinţă a mea, un alt vis, pe care sper că-l vom putea realiza cândva. Sincer vorbind, cine nu şi-ar dori să aibă gaze? Desigur, nu toţi au posibilitatea asta, se sperie de costurile privind branşarea, mulţi nu au bani, dar până acolo mai e de aşteptat şi vom vedea. Nu vă ascund faptul că am avut întâlniri, că am vorbit cu cei de la Transgaz care ar trebui să aducă magistrala, după care vin cei de la Distrigaz pentru a face racordurile şi distribuirea prin toată comuna. Cu toate astea, noi nu avem prin apropiere o reţea, ea fiind tocmai la Coloneşti şi nu ştiu cine ar investi atât pentru aşa ceva. De asemenea, în urmă cu vreo 12 ani am făcut un sondaj în legătură cu introducerea gazelor naturale în comună şi numai 13% din populaţie voiau reţea de gaze şi canalizare în comuna Poboru. E drept că avem multă pădure aici şi oamenii au câte un hectar în proprietate, se duc, marchează, taie şi au căldură. Repet, sunt oameni în vârstă la noi, au bani puţini şi se gândesc dacă mai merită sau nu o astfel de investiţie. Fiecare îşi face un calcul, unii că n-au cu ce, alţii că n-au pentru ce… şi tot aşa. Eu n-am abandonat ideea, vom face documentaţia, vom face alte sondaje şi vom vedea ce va mai fi.
– Locuri de muncă? Sunt şanse pentru investitori, aici, acasă, la Poboru?
– Am avut discuţii şi aşteptăm pe cineva care ar vrea să facă o hală de tubulatură pentru aerul condiţionat, existând promisiunea că ar putea fi angajate în jur de 30 de persoane din localitate, dornice de muncă. Trebuie să găsim terenul pentru respectiva hală, un teren de la un particular, dispus să vândă, o zonă care să fie la stradă şi bineînţeles, să aibă utilităţi. Sper şi îmi doresc să facem asta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.