Acasă Actualitate Poliția Olt – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, campanie împotriva...

Poliția Olt – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, campanie împotriva violenței în școli

99

     Polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Olt și Poliției orașului Drăgănești-Olt au organizat o întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale Comani, în scopul prevenirii violenței în școli.

Prevenirea violenței în școli, a delincvenței juvenile și a victimizării copiilor este o prioritate pentru polițiști. Din păcate, tendința copiilor de a răspunde violent este în creștere, pe fondul creșterii violențelor la care sunt expuși în societate, în media, pe internet sau în familie. Violența în școli nu își are originile în unitățile de învățământ, ci este o reflexie a ceea ce se petrece în afara acestora. Majoritatea violențelor apar în urma unor conflicte spontane, fiind în creștere tendința copiilor de a răspunde violent.Polițiștii au fost prezenți la Școala Gimnazială Comani, ocazie cu care au informat elevii cu privire la cele mai bune căi de acțiune în situații cu potențial victimal. Activitatea derulată a urmărit să promoveze empatia, toleranța, acceptarea în rândul copiilor, în scopul prevenirii faptelor de violență, abuz, hărțuire și excludere ce se pot manifesta între aceștia. Elevii și cadrele didactice au pregătit diverse activități educative pe tema întâlnirii. Participanții au fost impresionați de implicarea acestora pentru pregătirea acestor momente speciale. La finalul activității, elevii au fost recompensați cu diplome și premii.
Important de reținut, pentru elevi, în vederea prevenirii violenţei în şcoli!
• Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Evitaţi tovărăşia persoanelor violente sau conflictuale;
• Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe;
• Daca vreun coleg sau prieten vă roagă să faceţi ceva cu care voi nu sunteţi de acord, refuzaţi categoric, indiferent de promisiunile sau ameninţările primite;
• Spuneţi-le prietenilor voştri să nu răspundă cu violenţă la provocările altor grupuri şi atrageţi-le atenţia asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale;
• Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia, pentru a fi ajutaţi;
• Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora;
• Dacă intraţi într-o dispută cu un alt coleg, fiţi primii care renunţă. Amintiţi-vă că urmarea acesteia poate fi: rănirea voastră sau catalogarea ca „bătăuşi” de cei din jur.
Ce li se recomandă cadrelor didactice..
• Identificaţi elevii cu potenţial violent;
• Implicaţi-i în activităţile şcolare sau de timp liber şi încercaţi să le descoperiţi interesele şi aptitudinile;
• Evitaţi centrarea doar pe sancţiune şi excludere şi mai mult pe prevenţie şi susţinere a victimei şi a celui violent;
• Introduceţi, în sesiunile de dezbateri cu elevii, teme relevante pe această problematică;
• Derulaţi programe şi activităţi extracurriculare în unităţile de învăţământ: concursuri tematice, prezentări interactive a unor teme legate de violenţa şcolară.
Ce trebuie să știe părinții…
• Comunicaţi cu fiul/fiica dumneavoastră, fiecare copil trebuie înţeles şi personalitatea lui trebuie respectată;
• Discutaţi la sfârşitul fiecărei zile cu copilul dumneavoastră despre ziua ce a trecut. Uneori copii nu vor să spună dacă au probleme la şcoală. Începeţi prin a-1 întreba dacă la şcoală a văzut pe cineva hărţuind, agresând verbal sau fizic un alt coleg sau orice altceva ce l-a făcut să nu se simtă în siguranţă. Fiţi atenţi la unul sau mai multe din următoarele semne: scăderea calificativelor primite, pierderea prietenilor, haine rupte;
• Dacă vă spune că pierde frecvent bani sau alte valori sau dacă observaţi că sustrage bunuri din casă, e posibil să fie victima unor delincvenţi minori sau majori care percep „taxe de protecţie”. Discutaţi deschis, cu tact, cu copilul dumneavoastră şi dacă această situaţie se confirmă, sesizaţi imediat poliţia;
• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
• Fiţi fermi cu minorul, dar nu agresivi, violenţa nu este nicidecum o modalitate de soluţionare a problemelor, ci mai degrabă le amplifică; încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră; Asiguraţi în familie un climat afectiv de bună înţelegere;
• Controlaţi-vă limbajul şi comportamentul în prezenţa copiilor! Aceştia vă vor imita, iar dacă vor avea o atitudine agresivă faţă de ceilalţi, vor primi un răspuns cel puţin la fel de agresiv. Ţineţi minte: exemplul dumneavoastră personal impresionează mai mult decât sfaturile pe care le daţi!
• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-1 pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
• Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
• Fiţi permanent atenţi la modul în care copiii dumneavoastră folosesc intemetul acasă şi la şcoală. Vorbiţi cu ei despre ceea ce fac atunci când navighează pe internet, ce site-uri vizitează, cu cine corespondează prin email, cu cine corespondează prin e-mail sau pe rețelele de socializare;
• Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret) – vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;
• Discutaţi cu conducerea şcolii despre planul de siguranţă a şcolii, despre cum sau dacă vă puteţi implica în acest plan de siguranţă, care credeţi că sunt priorităţile care trebuie avute în vedere pentru ca elevii să-şi desfăşoare activitatea într-un climat de siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.