Acasă Actualitate Marius Oprescu, adevăruri necesare. „România are nevoie de un partid de stânga...

Marius Oprescu, adevăruri necesare. „România are nevoie de un partid de stânga puternic şi serios!”

300
      Unul dintre cei mai importanți lideri pe care PSD îi are în teritoriu, capabil să reușească în alegeri și atunci când omul partidului este adversar unui proiect politic câștigător. Marius Oprescu a arătat la cele două tururi ale alegerilor prezidențiale forța echipei de la Olt și capacitatea de mobilizare și în situații când curentul valului este nefavorabil…
După ședința CJ OLT de joi, 28 noiembrie 2019, într-o declarație de presă, acesta a reiterat: „Aşa cum am spus-o încă din noaptea alegerilor, Partidul Social Democrat avea nevoie de o resetare. E foarte bine că acest lucru a început foarte repede. Conducerea este, în acest moment, una colectivă, aleasă interimar până la un nou congres, care va fi în februarie. Este foarte bine că s-a început această reformă în Partidul Social Democrat, aveam nevoie de ea. Este timpul foarte scurt până la alegerile locale şi cred într-o revigorare rapidă a Partidului Social Democrat. Acest lucru ni-l vor demonstra rezultatele. Eu sunt optimist.”
Despre viitor, cu toată deschiderea către oameni încrezători în proiecte politice de stânga:
„În ceea ce priveşte organizaţia Olt, această uşă deschisă, care în anumite momente n-a existat la centru, aici a fost tot timpul. Nu există cetăţean din judeţ sau om politic care a dorit să vină alături de noi şi să nu-l fi primit. Mai departe, evoluţia acestuia în cadrul organizaţiei depinde doar de el, de cât de mult vrea să se implice şi să muncească şi ce valoare are ca om”.
Să știi să înveți, să gestionezi prezentul și să construiești pornind de la greșelile echipei:
„Au fost nişte conduceri ale partidului cu al căror mod de gestionare şi management n-am fost de acord. Am spus acest lucru din momentul respectiv. Nu este vorba despre o epocă ce s-a încheiat. Cred că este momentul să înţelegem din rezultatele alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale că deciziile din ultimul an şi jumătate au fost greşite. Dacă nu înveţi nimic din greşelile pe care le-ai făcut, înseamnă că ai o problemă”.
Capabil de un nou punct de plecare, Partidul Social Democrat este dator să vină cu o altă ofertă, să gestioneze corect situația din prezent și să genereze analiza rațională a punctului de plecare: „România are nevoie de un partid de stânga, un partid puternic şi serios, iar Partidul Social Democrat poate deveni acest partid pentru că a mai fost. Din păcate, prin conduceri succesive greşite, acest lucru a fost dus, la un moment dat, în derizoriu. (…) Sunt foarte multe organizaţii care erau considerate fiefuri ale PSD şi au fost pierdute la scor. Trebuie făcută o analiză, ca să ştim unde s-a greşit şi ce trebuie făcut astfel încât aceste organizaţii să nu se mai afle în aceste situaţii. Cred că au fost făcute greşeli”.
De precizat că organizația de la Olt, prin președintele Paul Stănescu și președintele executiv, Marius Oprescu, la momentul desemnării Vioricăi Dăncilă pentru candidatura la funcția de președinte al României a avut o atitudine cel puțin rezervată față de acest proiect! Atunci au avut dreptate, dar, uneori, în anumite momente, dreptatea minoritară se dovedește majoritară abia după ce Autoritatea Electorală Permanentă anunță rezultatul final al alegerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.