Acasă Fără categorie Un demers asumat, aflat în execuţie. Autor: Siminica Mirea

Un demers asumat, aflat în execuţie. Autor: Siminica Mirea

320

În unrmă cu doi ani, senatorul Siminica Mirea formula o interpelare la adresa ministrului Alexandru Răzvan Cuc, care făcea referire la planul de măsuri și de investiții pe care îl derulează Căile Ferate Române şi Ministerul Transporturilor în ceea ce privește securizarea trecerilor la nivel de cale ferată, cât și susținerea corespunzătoare a infrastructurii din zonă.
Răspunsul a fost unul plastic. Un an mai târziu, senatorul reiterează tema, însă unui nou ministru: Lucian Șova. Dar şi de data aceasta, răspunsul a fost unul formal.
Într-un final, după demersurile repetate ale senatorului, proiectul privind siguranța traficului şi a cetăţenilor, prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, a devenit real.

Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul aferent proiectului””Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată”. Valoarea totală a contractului este de 34.324.881,41 lei și are ca durată de implementare 24 de luni.

Prin acest proiect se vor amenaja trecerile la nivel a drumurilor cu calea ferată, ceea ce presupune creșterea siguranței rutiere pentru 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021.

Proiectul constă în: montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară; montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație; semnalizare rutieră orizontală cu caracteristici superioare (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier); marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 m, între barieră și indicator).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.