Acasă Actualitate Andrei, hai acasă!

Andrei, hai acasă!

488

S-a sfârșit povestea, chiar dacă la ora asta unii mai lipesc, cu superglue, bibelourile speranței făcute țăndări. A mers prima oară, după arestarea lui Dragnea, când rătăcitorul Andrei Iordache a pierdut la cazinoul politicii dâmbovițene, postul de control de la Ministerul Finanțelor.

S-a orientat repede, rămânând în acte director închipuit la Direcția de Sănătate Publică Olt, un fel de ospiciu nedeclarat al celor doritori de arginți și răsplătiți fără măsură.
Cu mintea, a rămas la București, acolo unde doar că nu a oprit avioanele la sol în ziua moțiunii. Deși, dacă primea sarcina asta o rezolva mai bine decât cucul din turbina propulsoarelor… A rămas să stingă lumina, amețit de nume din umbră, cu grade, cu puteri reale și imaginare. S-ar putea să încerce cu liberalii, dar nu trebuie acuzat de naivitate Liviu Voiculescu de la Olt…
A încheiat o perioadă ciudată din viața sa de negustor de bunăstări comunale: asfalt, canalizări, alimentări cu apă și ce-o fi mai putut fi de dat drept mulțumire. Acum, toate acestea sunt istorie. Amăgirile că într-o zi va fi din nou ce a fost și mai mult decât atât, sunt prafuri subțiri, trase din pungă.

În rest, în Slatina, toate sunt la locul lor. Până la Crăciun, chiar și scaunul de director la DSP Olt. Mai puțin niște unii pe care i-a pierdut de prieteni, dar pentru un politician de anvergura lui Andrei Iordache, nimic nu se pierde, totul se transformă.
Rândurile de mai sus sunt o poveste despre efectele secundare ale schimbării guvernului în teritoriu. Mai sunt și alte spețe, dar asta e cea mai serioasă și de luat în seamă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.