Acasă Editorial Polițistu’ de la Potcoava. Victima șefilor săi din IPJ Olt!

Polițistu’ de la Potcoava. Victima șefilor săi din IPJ Olt!

761
     A fost informația sfârșitului de săptămână. Pe facebook a făcut concurență urărilor de Sf. Dumitru, deși subiectul se numește Petrică Nicușor Rotaru și este încă doar un agent de poliție la Potcoava, acolo unde poposesc, de obicei, polițiștii transferați din alte județe, înainte să ajungă la Judiciar sau la Circulație, urmându-și binefăcătorii cu relații sau cu nevoi financiare…
Băiatul ăsta a devenit vedetă după ce a agresat cu bestialitate o femeie de 49 de ani din localitate. Cu doar câțiva ani mai mică decât cea care-i este mamă. Motivul, în curs de explicație pe declarațiile de la dosarul constituit, unde Nicușor scrie cu… subsemnatul în față. Oricum, pentru așa ceva nu există niciun motiv, iar când cel care atacă mai poartă și uniforma statului, cu atât mai puțin ar trebui să fie acceptat de sistem, de societate în general.
Mergând pe fir, nu a fost greu să afli că omul ăsta a fost făcut polițist fără să treacă prin școala de rigoare, dar în cadrul legal, așa cum legea permite ceea ce nu ar trebui să se întâmple. Căci, de fapt, nu aici este problema, ci a filtrelor ce permit ca în poliție, în alte instituții de… siguranță și încredere, să ajungă astfel de indivizi. Căci, conform surselor din zona resurselor umane ale IPJ Olt, omul ăsta chiar are probleme grave. Ocrotite de șefii săi, cu sancțiuni minore, menite doar să acopere fapta și nu să corecteze comportamentul. Chit că purtătorul de cuvânt de la IPJ Olt spune că măsurile luate sunt în cadru legal, aplicate gradual, menite să sperie eventualele muște din sediul Poliției Potcoava sau țânțarii refugiați în sediul IPJ Olt.
Păi, să începem cu începutul! Omul ăsta, Petrică de la Potcoava, a rămas fără drept de port-armă, încă din 2013. E deja la a patra abatere disciplinară, reținută și sancționată. Cică a lipsit de la serviciu fără să dea măcar un mesaj pe whatsapp, șefului de la post. Altă dată, mai prin vara anului 2012, împotriva sa a început o cercetare pentru consum de alcool la serviciu. Și nu era ziua patronului de la bodega pe care scrie ceva despre poliție sub logoul „siguranță și încredere”. Dar, acțiunea este în curs și mai e ceva până se termină. Căci, dacă se termina la timp, în termen rezonabil, poate că Petrică nu mai apuca să folosească numele uniformei pe care o poartă pentru a o chema în locuința sa pe femeia pe care a bătut-o fără milă. Imaginile cu victima sunt îngrozitoare. Căutați-le pe internet și vă veți convinge de ce trebuie să ezitați dacă vorbiți vreodată cu Petrică și vreți să-l apelați cu… domnu’.
Iată de ce IPJ Olt trebuie să răspundă solidar și în concurență, atât civil, cât chiar și penal, deși aici trebuie găsite persoanele de la butoane, și asta e greu, dar nu imposibil pentru incidentul de la Potcoava. Dacă după lipsa de la serviciu nu venea decât mustrare, dacă după retragerea dreptului de port-armă individul era trimis la padocul de la câini sau la garaje, să schimbe cauciucuri de vară cu cele de iarnă, și dacă după beția de astă-vară era trimis acasă, așa ceva nu se mai întâmpla. Pentru că, pe femeia aceasta nu a bătut-o soarta, nu a lovit-o trăsnetul, nu a căzut victima statului paralel, ci, pur și simplu, a fost agresată de un individ a cărei violență a fost amplificată de statutul profesional, de imboldul fals că purtând acea uniformă este deasupra celorlalți.
E treaba conducerii superioare de partid de la IPJ Olt să grăbească sau nu cercetările în cazul lui Petrică de la Potcoava. Dacă are pe cineva în sistem, cu siguranță acela ar trebui să-și ia mâinile de pe el și să-l lase în plata Domnului, și în libertatea deplină de a răspunde pentru faptele sale. Dar, închipuiți-vă ce reprezintă de acum încolo sau ce a reprezentat până acum prezența în sistem a unui astfel de personaj! Cum ar fi reacționat acesta sau cum poate reacționa de acum încolo, în situația când în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în relația cu un personaj ușor conflictual, ar fi nevoit să aplice… gradual, litera și spiritul legii! Închipuiți-vă ce ar păți, să zicem, un adolescent cu permis, tras pe dreapta pentru un control de rutină, care ar avea proasta neinspirație să facă o glumă nesărată cu Petrică de la Potcoava sau cu alții la fel ca el, de oriunde ar fi ei, din această țară, din acest sistem…
Până atunci, nu-i o figură de stil că IPJ Olt a complicat nepermis situația și poartă răspunderea morală a faptelor agentului de poliție numit Petrică Nicușor Rotaru.
N.A.
Cu un astfel de caz în sistem, poate și cu alții, dar nu generalizăm eforturile majorității polițiștilor de la Olt, ar fi interesant să privim în detaliu cine are pe umeri responsabilitatea examinării psihologice a corpului polițienesc de la Olt. Chiar dacă acolo s-a intrat în sistem tot din… sursă externă. Până atunci, pe facebook-ul poliției găsiți portofele pierdute, recuperate și predate la beneficiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.