Acasă Actualitate «Alungăm spiritele rele», o inițiativă inedită pentru copiii de la DGASPC Olt

«Alungăm spiritele rele», o inițiativă inedită pentru copiii de la DGASPC Olt

75
      Micuții din grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt sunt gata de Halloween. Astfel, în seara zilei de joi, 31 octombrie 2019, aceștia vor pleca la colindat pentru a lăsa pe la casele prietenilor câte un dovleac magic, cu scopul de a ține spiritele rele la distanță de locuințele respective…
„Finalul lunii octombrie și chiar începutul lunii noiembrie este rezervat unei nopți speciale, cunoscută și celebrată în multe țări ale lumii – înfricoșătoarea seară de Halloween.
Sub simbolul dovleacului cioplit, tradiția, deși controversată, s-a răspândit și s-a diversificat, astfel încât a ajuns o sărbătoare apreciată, mai ales de copii – cărora le place să se costumeze în fantome, vrăjitoare, monștri și personaje înspăimântătoare din povești sau filme și pleacă în grup la colindat. Copiii colindă pe la casele oamenilor cu „trick or treat?” (un fel de „ne dați, ori nu de dați”), iar gazdele au de ales între a oferi dulciuri sau a li se face o farsă de către micii colindători. Fiecare copil trebuie sa aibă dovleac luminos.
Nu lipsesc nici preparatele din dovleac – leguma specifica toamnei. De regulă, copiii colindă deghizați în personaje înfricoșătoare. Această tradiție provine și ea din timpuri străvechi: spiritele rele erau speriate și îndepărtate de oameni ce purtau costume și măști. Și în acest an, în seara de 31.10.2019, copiii de la DGASPC Olt vor colinda pe la casele prietenilor lor unde vor lăsa un dovleac magic, la care au „meșterit” cu talent, pentru ca niciun rău să nu se apropie de acea casă”, se arată într-un comunicat de presă emis de reprezentanții de la Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.