Acasă Actualitate Cioban criminal la Băbiciu…

Cioban criminal la Băbiciu…

186
       O crimă de un sadism rar întâlnit. Excesul de alcool, gelozie și disproporția forței fizice dintre un bărbat și o femeie. Amănuntele tragediei, așa cum sunt prezentate, neutru, de comunicatorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, arată dimensiunea unei lipse de raționament și/sau de discernământ din partea unui individ care cu greu poate fi numit om… (Claudiu Ene)
« Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanţa din seara zilei de 23.10.2019, ora 20,15, reţinerea inculpatului C.G., în vârstă de 46 ani, din com. Băbiciu, jud.Olt sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p., rap. la art.199 alin.1 C.p.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 21.10.2019, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al geloziei, inculpatul C.G. i-a aplicat concubinei sale S. E., mai multe lovituri cu pumnii şi un ciomag, peste tot corpul, iar în data de 22.10.2019, pe fondul discuţiilor anterioare, dar şi al consumului de alcool, a agresat-o din nou pe victimă, de mai multe ori pe parcursul zilei şi, ulterior, în seara aceleiaşi zile, acesta a sugrumat-o.
Din constatările preliminare, întocmite în data de 13.08.2019, de către SJML Olt a rezultat faptul că victima S. E., de 44 de ani, a prezentat: echimoze, hematoame, excoriaţii, plăgi contuze; fractură piramidă nazală; fractură unghi mandibular drept; multiple infiltrate hemoragice epicraniene; hemoragie leptomeningee, temporal bilateral şi cerebeloasă; contuzie cerebrală difuză; fractură corn drept hioid şi fractură mediană cartilaj tiroid cu infiltrate hemoragice în ţesuturile moi ale gâtului;
Diagnostic de deces: a) insuficienţă respiratorie acută; b) sugrumare; c) politraumatism prin agresiune individuală.
Moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecinţa unei sugrumări în condiţiile unui politraumatism prin agresiune individuală.
Leziunile traumatice de la nivelul gâtului (excoriaţii semilunare), fractură hioid şi cartilaj tiroid au fost produse prin compersiune cu mâna şi au legătură directă şi necondiţionată cu decesul.
Moartea poate data din data de 22.10.2019.
Date despre inculpat:
Inculpatul C.G., are vârsta de 46 de ani, din com. Băbiciu, jud. Olt, era angajat ca cioban la o fermă de animale de pe raza com. Stoeneşti, jud. Olt, nu a mai comis fapte de natură penală, iar fapta pentru care a fost reţinut a fost comisă în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pentru aceste considerente, reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 24.10.2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie.»

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.