Acasă Actualitate AUGUST 1968 – ADEVĂR PENTRU „VIITORIME”

AUGUST 1968 – ADEVĂR PENTRU „VIITORIME”

64
        Un fel de răspuns la „neghiobiile” unora care spun că „evenimentul” – PRIMĂVARA DE LA PRAGA – i-ar fi oferit prilejul lui CEAUȘESCU să „viseze la interese proprii în politica ROMÂNIEI, și pe plan internațional…”.
NU! AUGUST 1968 – alt moment de referință în istoria națională și cel mai mare triumf în politica externă din a II-a jumătate a secolului XX. El este „efectul” unui șir de acțiuni și măsuri patriotice prin care ROMÂNIA nu numai că a ieșit din „subordonarea” și apoi izolarea din blocul sovietic, ci a declanșat „ÎNVIORAREA” politicii externe occidentale, a țării noastre spre „înfăptuirea idealurilor naționale în pofida poziției guvernului de la MOSCOVA”.
Acest „ȘIR” începe de fapt cu „CIOCNIREA FINALĂ” dintre gruparea DEJ și gruparea PAUKER din 1952, soldată cu înlăturarea „deviaționiștilor” controlați de MOSCOVA.
Încurajarea „destalinizării” și „dezghețului”, începând cu 1956, avea să aibă un succes UNIC în blocul sovietic prin retragerea trupelor sovietice în perioada iunie-august 1958.
Divergențele mai serioase dintre ROMÂNIA și U.R.S.S au început în anii 60, când ROMÂNIA a trecut la extinderea relațiilor sale diplomatice cu diferite țări din OCCIDENT prin acorduri fructuoase începând cu JAPONIA și SUA.
Izbucnirea crizei cubaneze în octombrie 1962 a permis ROMÂNIEI să se distanțeze și mai mult de U.R.S.S, căci CORNELIU MĂNESCU l-a informat pe omologul său american, și în acest fel ROMÂNIA a evitat un periculos conflict armat. Acesta a fost și motivul pentru care, în iunie 1963, președintele SUA, KENNEDY, într-o cuvântare ținută în BERLINUL OCCIDENTAL, aprecia poziția „DE CURAJ” a României în cadrul blocului sovietic.
DECLARAȚIA din APRILIE 1964 a reprezentat un act de independență a ROMÂNIEI față de U.R.S.S și un PILON în politica viitoare promovată de țara noastră, și așa a rămas până în 1989. Cel mai important „atac propagandistic” antisovietic l-a consituit publicarea în decembrie 1964 a lucrării lui MARX – „ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI”, care s-a vândut cât „a-i clipi”. Cea mai „gustată” notă privind relațiile româno-ruse a fost cea după care RUSIA, în 1812 a anexat BASARABIA – pământ românesc, fără niciun drept.
Treptat-treptat, majoritatea populației românești împărtășea puncte de vedere antisovietice, iar MOSCOVA privea asta ca o provocare, ca și a JUGOSLAVIEI lui TITO.
Profitând și de înlăturarea lui HRUSCIOV – octombrie 1964, BUCUREȘTIUL începe în 1964 o „perioadă de cotitură” în politica sa, numai că DEJ n-a mai apucat să vadă „continuarea”, căci avea să moară „în mod misterios”; M-A OTRĂVIT…”, spunea chiar el, și nu glumea decât pe jumătate.
Dar, „alegerea lui CEAUȘESCU se bucură totuși de aprobarea populației, pentru că această opțiune este percepută ca o garanție a continuării liniei lui Dej”, așa cum se sublinia într-o notă a ambasadei poloneze de la București.
Într-adevăr, ROMÂNIA va continua politica externă independentă, dându-i-se și o mai mare anvergură:
– s-a abordat într-un mod „tensionat” chestiunea tezaurului care în RUSIA a fost de FACTO confiscat;
– s-a pornit o adevărată „ofensivă diplomatică” prin vizite în BULGARIA, TURCIA, GRECIA, ITALIA, JUGOSLAVIA, ridicarea la rang de ambasadă a unor reprezentanți diplomatici din țări capitaliste, alte vizite fructuoase românești și întâlniri în SUA, RFG, BELGIA, SPANIA, AUSTRIA, ITALIA, DANEMARCA, SUEDIA etc.
– în 1967, prioritatea politicii românești a constituit-o relațiile cu SUA și RFG (în ciuda războiului de 6 zile), iar în urma întâlnirii MAURER – președintele JOHNSON, acesta din urmă a apreciat că ROMÂNIA urmează un drum „excesiv de independent de MOSCOVA” și apoi a sprijinit candidatura lui C. MĂNESCU ca PREȘEDINTE al sesiunii ADUNĂRII GENERALE a O.N.U.
Între timp, în plan intern, erau înlăturate „VECHILE CADRE” cu altele „NOI DEVOTATE”, condamnând „ce se întâmplase ca NEDREPTĂȚI” – semnificativ „exemplificate” prin apariția, nu întâmplător, a Volumului II al „MOROMEȚILOR” lui MARIN PREDA.
Anul 1968 a debutat cu o „accentuare” a politicii blocului sovietic de izolare a ROMÂNIEI exteriorizată  tot mai insistent la consfătuirile de la BUDAPESTA „silind” delegația română să se retragă, de la SOFIA, unde propunerea curajoasă a țării noastre, de neproliferare a armelor atomice, a fost respinsă etc.
Și mai și „s-a întâmplat” după vizita lui CHARLES de GAULLE, președintele Franței la București, în mai 1968. Tot în 1968, contactele româno-iugoslave s-au înviorat simțitor la un nivel foarte ridicat și ca urmare, în ianuarie 1968, CEAUȘESCU și MAURER au efectuat o vizită de două zile la BELGRAD, iar apoi o alta, în iunie 1968, unde împreună cu TITO și-au exprimat sprijinul pentru conducerea „dizidentă” de la PRAGA.
Ca urmare, între 9 și 11 august, la PRAGA a făcut o vizită oficială TITO pentru ca pe 15 AUGUST, tot la PRAGA să sosească și CEAUȘESCU, dovadă a susținerii deschise pentru DUBCEK.
De altfel, se „zvonea” atunci că Bucureștiul plănuia crearea unui BLOC al unor țări comuniste independente de U.R.S.S pe axa București-Belgrad-Praga, după, poate, modelul interbelic.
Semnalul invadării CEHOSLOVACIEI s-a dat pe 15 iulie 1968, când la VARȘOVIA, cei 5, prin luările de cuvânt ale lui GOMULKA (POLONIA), ULBRICHT (R.D.G.), JIVKOV (BULGARIA), BREJNEV (U.R.S.S.), (se pare că cuvântul BUDAPESTEI nu s-a publicat), au vorbit de o contrarevoluție la PRAGA. Mai mult, la 19 iulie 1968 ziarul PRAVDA publica un articol prin care făce cunoscut că ar fi un plan CIA prin care americanii urmau să ocupe R.D.G și R.S.C.
„FILMUL” intervenției a început în noaptea de 20 spre 21 august, cu două ore înainte de termenul planificat prin operațiunea „DUNĂREA” prin trecerea graniței CEHOSLOVACIEI de către armatele celor cinci țări socialiste.
Spre miezul nopții, corespondentul nostru de presă la Praga, EUGEN IONESCU (nicio legătură cu celebrul dramaturg) l-a sunat pe PAUL NICULESCU MIZIL, informându-l asupra invaziei. Acesta l-a sfătuit pe IONESCU să verifice foarte bine informația, iar când a primit confirmarea, MIZIL l-a sunat pe CEAUȘESCU. Trezit din somn, acesta a convocat PREZIDIUL PERMANENT al P.C.R, pentru ora 4:00 dimineața, iar la 6:30 Comitetul Executiv și apoi pentru ora 10:00 ședința comună a C.C. al P.C.R. Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri, iar pentru ora 11:00 adunarea populară de la C.C. al P.C.R.
Textul cuvântării a fost „încropit” de MIZIL, dar după ce a citit „începutul” CEAUȘESCU a vorbit liber subliniind printre altele:
„Pătrunderea celor cinci țări sovietice în CEHOSLOVACIA constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în EUROPA. Întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. Îi rugăm pe cetățenii patriei noastre să dea dovadă de unitate deplină, să acționeze cu calm și fermitate. Să fim gata să ne apărăm în orice moment patria noastră, România”.
Totodată, chiar în dimineața zilei de 21 august s-au luat măsuri concrete pentru „limitarea” pericolului sovietic:
1. Constituirea GĂRZILOR PATRIOTICE care să ajute la apărarea țării, blocând o eventuală intervenție sovietică (o asemenea forță exista și în JUGOSLAVIA – „APĂRAREA TERITORIALĂ”).
2. Activarea PLANULUI DE APĂRARE – Rovine IS – 70, cu implicare în apărarea teritoriului național – ARMATĂ-SECURITATE-GĂRZI PATRIOTICE, în cadrul căruia una din PREVEDERI era salvarea LIDERULUI prin „fuga în secret într-o țară care i-ar fi oferit adăpost”.
3. Majorarea sumelor din buget pentru ARMATĂ – la 4,2% din întregul buget.
4. Crearea Unității Speciale – UM 0110 pentru combaterea spionajului din țările socialiste, în special U.R.S.S – ca unul din cele mai mari secrete de stat.
TOTUL a fost un succes politic și diplomatic pentru ROMÂNIA, iar pentru CEAUȘESCU punctul culminant al carierei sale. Această atmosferă agitată s-a încheiat TOTUȘI și pe 25 august 1968, ca urmare a „ÎNȚELEGERII”, CEAUȘESCU-BASOV (ambasadorul U.R.S.S la București) și a rolului lui VASILE VLAD, ȘEFUL secției relații externe a P.C.R (consăteanul și vecinul meu din OPTAȘI), artizan în soluționarea tensiunilor BUCUREȘTI-MOSCOVA.
DAR, ÎN FINALUL POLITICII, formula românească de a se opune în mod hotărât politicii sovietice nu și-a găsit sprijin și ca urmare CEAUȘESCU a fost înlăturat de la putere în mod sângeros, de NOILE AUTORITĂȚI despre care ultimul șef (V.N.) al U.M. 0110 spunea DUPĂ: „CEI PE CARE ÎI URMĂREAM NOI ASTĂZI CONDUC ROMÂNIA!”
SAU, ATENȚIE (!), pe 4 decembrie 1989, după „MALTA” din 2-3 decembrie 1989, a avut loc la MOSCOVA o întrunire a TRATATULUI de la VARȘOVIA, ocazie cu care s-a desfășurat o discuție în trei: GORBACIOV-CEAUȘESCU-RÂJKOV.
Liderul român a propus ca la întâlnirea C.A.E.R, planificată în 9 ianuarie 1990, să se discute problematica evoluției socialismului, la care GORBACIOV, destul de enigmatic, a zis: „VEȚI MAI TRĂI PÂNĂ LA 9 IANUARIE?”

Profesor,

ION PĂTRAȘCU

Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here