Acasă Actualitate La Dobrosloveni. ,,Romula Fest”, prima ediţie, un succes al primarului Gheorghe Tudoraşcu

La Dobrosloveni. ,,Romula Fest”, prima ediţie, un succes al primarului Gheorghe Tudoraşcu

164

Anul 2019, pentru comuna Dobrosloveni, vatră dacică şi romană, reprezintă un reper istoric în recrearea unor capitole importante în istoria românească. În satul Reşca, în perioada 22-25 august a.c., a avut loc prima ediţie a primului festival daco-roman din zona olteniei: ,,Romula Fest”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Dobrosloveni, cu ajutorul fondurilor europene, în cadrul proiectului „Welcome To The Middle Ages”, finanțat prin programul Interreg V-A România-Bulgaria. Festivalul a debutat în fosta capitală a Romnaţiului, Caracal, o altă vatră încărcată de istorie romană şi a continuat în satul amintit din comuna Dobrosloveni.

Decor de poveste, eveniment pe măsură
Vineri, iubitorii de istorie daco-romană, au poposit pe cele două teritorii aparţinând dacilor şi romanilor, în zona morii din satul Reşca. Acolo, musafirii au putut vedea cum trăiau dacii şi romanii, ce mâncau, ce lucrau şi cum arătau corturile în care dormeau. De asemenea, au fost organizate demonstrații militare şi reconstituit războiul dintre daci şi romani. Decorul a fost foarte bine realizat, astfel încât românii de azi au călătorit în vremurile strămoşilor noştri.
În prima zi, iubitorii de istorie au fost întâmpinaţi cu mai multe ateliere, printre care de bucătărie antică, metaloplastie, prelucrare a lemnului, fierărie, țesătorie, monetorie, tir cu arcul, confecționarea de armuri și zale și tratamente cosmetice antice.
Sâmbătă, musafirii au luat parte la reconstituirea mai multor ritualuri dacice şi romane.
Iar în ultima zi au avut loc bătălii importante între daci şi romani, unele chiar pe malul Tesluiului.

Administraţia locală, condusă de primarul Gheorghe Tudoraşcu, cel căruia i se datorează dezvoltarea turistică a comunei, promite o nouă ediţie pentru anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.