Acasă Actualitate Un eveniment de nota 10, la a X-a ediţie – „Sărbătoarea Secerişului”,...

Un eveniment de nota 10, la a X-a ediţie – „Sărbătoarea Secerişului”, de la Şerbăneşti

207

Pentru a zecea oară, la sărbătoarea fondată de primarul Titi Peligrad, s-a cântat, s-a dansat, s-au consumat gogoşi „înfuriate”, s-au expus cele mai frumoase lucrări de pictură, ceramică şi s-a organizat o nouă expoziţie, consacrată deja, a „Drumului Pâinii”. Expoziţia, administrată de etnograful Rada Ilie, „povesteşte” despre spicul de grâu, despre aluat, despre primele produse de panificaţie folosite la celebrarea naşterii, a botezului, a nunţii, la înmormântare şi după, la pomeniri. Cetăţenii Şerbăneştiului, cu mic, cu mare, s-au strâns la joc şi voie-bună. Organizatorii s-au asigurat ca toţi cei prezenţi să se simtă bine.

Sâmbătă, 20 iulie 2019, s-a desfăşurat, cu succes, cea de-a X-a ediție a „Sărbătorii secerișului”, eveniment organizat și găzduit la Șerbănești, în frumoasa comună olteană al cărei primar este gospodarul și omul Titi Peligrad…

Și de această dată, în sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Șerbănești au venit atât Consiliul Județean Olt, cât și Centrul Județean de Cultură, le-au fost aproape celor ce și-au propus să mențină obiceiurile și tradițiile locului, aducând astfel un strop de speranță în inimile oamenilor ce locuiesc în vatra satului românesc.

Programul artistic a debutat cu tinerii talentați ai Ansamblului Folcloric „Poarta Olteniei” GAL Ghimpețeni, coordonați de inegalabilul coregraf Marian Stănescu, cel care, prin munca depusă cu micii artiști olteni, menține aprinsă făclia de veghe a satului românesc, a locului în care se regăsește izvorul nesecat de talente, obiceiuri și tradiții lăsate ca moștenire de înaintașii noștri. Astfel, pe lângă trupele de dans, formate din băieți și fete, au mai urcat pe scenă tineri interpreți, printre care Elissa Popovici, Un moment deosebit al zilei a fost cel în care cuplurile din Șerbănești ce au făcut 50 de ani de căsnicie, dar și elevii cu rezultate deosebite la evaluarea națională din 2019 au primit premii din partea organizatorilor.
Pe scenă, alături de primarul Titi Peligrad au urcat şi fostul vicepremier Paul Stănescu, şefii Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu şi Virgil Delureanu, deputaţi, senatori, directori de instituţii judeţene şi primari ai comunelor învecinate Şerbăneştiului.

Petrecerea s-a încheiat târziu în noapte, cu cântec, joc și voie bună, pe muzica de calitate oferită de îndrăgiții interpreți de muzică populară de la Ansamlul Folcloric „Doina Oltului”, Roberta Crintea și Valentin Sanfira.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.