Performanță notabilă reușită sâmbătă, 22 iunie 2019, de echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal (CSM Slatina), care, după victoria cu 2-0 din 15 iunie, obținută acasă, în fața celor de la Gloria Cornești, prin golurile marcate de Florin Tudor (min. 35) și Cosmin Căpățînă (min. 80), s-a impus și în retur, scor 2-1, datorită golurilor înscrise de Ovidiu Popescu (min. 2) și Bogdan Panait (min. 89).
În altă ordine de idei, se poate spune că scorul general de 4-1, obținut în barajul de promovare, grație celor două victorii din meciurile disputate în compania celor de la Gloria Cornești, campiona județului Dâmbovița, încununează cu succes un sezon pe care băieții pregătiți de antrenorul Bobi Verdeș l-au dominat autoritar, obținând victorii clare, pe linie, în fața tuturor echipelor întâlnite în competiție.
Desigur, promovarea în Liga a III-a îi bucură pe iubitorii sportului rege din municipiul reședință de județ, pe toți cei care așteaptă cu nerăbdare să vadă la Slatina o echipă valoroasă gata să reprezinte cu cinste orașul nostru în toate întrecerile sportive organizate de Federația Română de Fotbal. Cu toate astea, greul abia acum începe, și asta deoarece accederea în eșalonul superior al fotbalului românesc aduce, de la sine, echipe mult mai puternice, cu mari ambiții și cu dorințe la fel de mari ca cele ale fotbaliștilor olteni.
Altfel, rămâne de văzut dacă pe viitor, prin implicarea, susținerea și grija autorităților locale, a celor ce se ocupă de destinele fotbalului de aici, Slatina va avea o echipă competitivă, pregătită să joace meciurile de acasă pe noul stadion promis, încurajată frenetic de spectatorii olteni care știu cel mai bine să facă atmosferă…