Extrem de obosit, nu neapărat de la ziua ce trecuse, cât de la ultimele două săptămâni care au dat mari bătăi de cap inimii mele, mă așez pe scaunul de lângă geam, îmi bag căștile în urechi și încep să ascult DeniaCanonului Sfântului Andrei Criteanul.
Nu suntem în post, dar interpretarea și textul slujbei sunt un balsam pentru suflet.
Nu am băgat de seamă când am plecat, dar mi-am aruncat privirea pe fereastră și am văzut deasupra norilor o liniște aparte. Inițial nu am dat importanță momentului, dar goana gândurilor m-a făcut să îmi reîndrept privirea spre geam după ceva timp și am observat aceeași liniște!
Cu cât urcam mai mult, începeau să dispară luminile orașului, fumul din depărtare, tot ceea ce a roit pe lângă noi pe pământ și am dat peste liniștea aceasta diferită de oricare alta.
Mă tot întreb de ce, chiar dacă în adâncul sufletului știu răspunsul… Cred că suntem aproape de Tine, Doamne, și cumva ne spui că aici totul este special, diferit, liniștit.
Interesant cum, la o astfel de altitudine, ai aceleași senzații ca într-o Biserică. Cum se poate să existe totuși locuri pe pământ ca cele din cer, liniște pe pământ ca cea din cer și bucurie în cer ca cea de pe pământ. Spun bucurie, pentru că este un puști lângă mine care râde cu poftă, jucându-se pe telefon, și râsul lui seamănă cu a celor care umplu Biserica atunci când vin cu părinții de mână.
Am simțit Biserica triumfătoare din cer, eu membrul păcătos al Bisericii luptătoare de pe pământ și mi-am dat seama că a sta mai aproape de Dumnezeu este scopul vieții noastre. Cumva, rugăciunea este asemenea unui avion care te ia de aici, te rupe de lumea pe care o vezi pe „geamul inimii” și te duce atât de aproape de Dumnezeu, că Îl poți atinge.
Avem mijlocul prin care putem ajunge la Tine, avem și motivul (motivele) și cu toate acestea refuzăm, cu încăpățânare, să auzim și mai ales să simțim liniștea Ta, Doamne!
Mai sunt câteva zile până la Rusalii și noi tot nu ne găsim liniștea. Liniștea aceea, pe care o aveau Apostolii închiși în casă de frica iudeilor, care i-a făcut să audă „vuietul ca de vânt” care, prin Duhul Sfânt așezat deasupra lor i-a făcut să fie „gălăgioși” în propovăduirea Evangheliei Tale. Au avut nevoie de liniște ca să audă și apoi rugăciunea în liniște i-a făcut auziți de mai bine de 2000 de ani.
Asist. Univ. Drd. Teolog
Alin Bolboașă Șofaru
Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.
