Până atunci, până în ziua când Paștele va fi altfel, ne pierdem în detalii, în mărunțișurile vieții de zi cu zi, în acele probleme existențiale care, de fapt, nu reprezintă esența existenței omului care mai crede în idee, în spirit, în puterea binelui…
Suntem o societate bazată pe consum, pe un exces de materialitate până la cele mai mici teme ale vieții cotidiene. Ne consumăm într-o ardere internă, care de mult nu mai are legătură cu omul raportat la umanitate. Captivi într-un sistem bazat pe relații umane, așezate altfel decât înseamnă dialogul de la om la om.
Ne căutăm și ne regăsim din ce în ce mai puțin. Asta, pentru că se întâmplă ca de fiecare dată, pe acest drum, să nu se așeze omul în fața omului, ci doar forme abstracte de corespondență între persoane prea ocupate să mai vadă omul de lângă ele.
O provocare, pentru a rezolva această depărtare a noastră de noi, poate fi Paștele. Ziua când fiecare are dreptul la un nou început, la o nouă șansă de a pleca mai pur, mai altfel, spre ziua de mâine, ca spre o lume mai bună. Mesajul, atât de clar, dar cu atât de multe subînțelesuri, al învierii, poate fi văzut dincolo de ceea ce propovăduiește biserica, oricare ar fi ea, ca o șansă la un mod de a începe să ne vedem noi spre noi altfel, și să ne gândim că omul înseamnă și altceva decât statutul de prizonier, într-o lume dominată de ambiții și prea puține aspecte ce țin de înțelegere și fericire, până la urmă…
E greu să ne întoarcem pe ulița satului de altă dată, acolo unde au rămas ulucile văruite sistematic, ale gardurilor în care se așezau, ca semne de pradă, oalele fără de fund. E imposibil să regăsim acele generații pierdute de bunici, părinți uneori, pentru a căuta Paștele așa cum a fost el în primii ani, când încercam să pricepem rostul și sensul. Însă, când așa ceva nu se mai poate, când timpul deja își va fi luat prada de război, vom fi câștigat mai mult, noi pentru noi, atunci când vom înțelege că Paștele este o provocare căreia îi putem face față și onoare în același timp.
Vom câștiga în ziua când percepția despre această mare sărbătoare creștină se va transforma în începutul unei noi abordări a ceea ce ține de noi înșine. Înlocuind cantitatea de îndoială, ură, incertitudini, cu altceva. Cu acest punct de plecare vom ajunge să înțelegem că nimic nu s-a pierdut în aceste milenii de credință și așteptare. Restul devine, așa cum trebuie să se întâmple, un complex de detalii cărora vom ajunge să avem putere să nu le acordăm atât de multă importanță.
De aceea, duminică, merită măcar să încercăm! Să fim mai altfel decât până acum. Iar când vom face primul pas, fie el și ca o încercare, ajugem, deja, mult mai departe decât unde suntem astăzi. Pe o cale unde se așează atât de multă lumină de care, în întunericul vieții de zi cu zi, haideți să recunoaștem, avem atât de multă nevoie…
