Acasă Politic Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

51

Marius Iancu, mesaj de Ziua NATO
Deputatul Marius Iancu a ţinut ca, pe data de 2 aprilie, să transmită un mesaj cu ocazia împlinirii a 15 ani de la momentul în care România devenea membru NATO:
„Pe 29 martie 2004, România devenea membră a organizației Tratatului Atlanticului de Nord, NATO, cea mai mare alianță din istorie. România beneficiază, acum, de cele mai puternice garanții de securitate și este un aliat respectat care își onorează angajamentele. În ultinii doi ani, Guvernul a alocat, pentru prima dată de la aderare, 2% din PIB pentru apărare și a început modernizarea armatei române. Parlamentul României sărbătorește, în cadrul unei ședințe solemne.

Siminica Mirea, la Conferinţa Interparlamentară privind Viitorul Uniunii Europene
Senatorul Siminica Mirea a participat, în perioada 1-2 aprilie 2019, la Conferinţa Interparlamentară privind Viitorul Uniunii Europene din cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, conferință organizată la Palatul Parlamentului.
„Scopul conferinței privește abordarea, prin intermediul dialogului interparlamentar, a temelor relevante privind viitorul Uniunii Europene, cu accent pe apărarea valorilor europene, problematica apărării cetățenilor, necesitatea unei reforme a modelului economic, asigurarea coeziunii, vecinătatea europeană și relațiile euro-atlantice. Subiectele vor fi dezbătute în cele patru sesiuni ale evenimentului:
Sesiunea I – Politici pentru viitor. Dezbatere cu reprezentanții partidelor politice europene
Sesiunea II – Societatea viitorului, cetățeni și valori în era celei de-a patra revoluții industriale.
Sesiunea III – Economia viitorului. Este necesară o reformare a modelului economic?
Sesiunea IV – Vecinătatea europeană: Balcani; Parteneriatul Estic; Relații euro-atlantice
Conferința se va încheia cu semnarea unei Declarații Comune, document care va fi transmis ca aport parlamentar pentru Summit-ul UE din 9 mai 2019, de la Sibiu.”, spune senatorul.

Paul Stănescu, veste bună pentru primari
Senatorul Paul Stănescu, care este şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Olt, a declarat, acum câteva zile, că bugetele administraţiilor locale sunt bune, iar Guvernul va lua o decizie pentru ca Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) din România să aibă sume suplimentate la următoarea rectificare bugetară.
„Dacă tot sunt nemulţumiţi, haideţi să nu exagerăm. Totuşi sunt nişte bugete bune. Trebuie făcute anumite corecţii şi eu cred că la nivelul conducerii partidului se va lua o decizie şi la nivelul Guvernului, în primul rând, ca la rectificarea următoare de buget localităţile, UAT-urile care sunt în deficit să le putem suplini”, a declarat senatorul Paul Stănescu.

Renică Diaconescu, cosemnatar al unui proiect de modificare a unei legi
Senatorul Renică Diaconescu este cosemnatar al proiectului legislativ: „Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.69 din 16 aprilie 2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare”
„Potrivit prevederilor legii, membrii Consiliului fiscal sunt numiţi prin hotărâre de către Parlament, pentru o perioadă de 9 ani şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu aibă cazier Judiciar sau cazier fiscal, să fie cetăţeni români cu drept de vot, să aibă studii universitare în domeniul economic, să aibă o bună reputaţie şi experienţă profesională în domeniul politicilor economice, bugetare sau financiare şi o vechime în specialitate de minimum 10 ani. Pentru evitarea unor situaţii, prin inițiativa legislativă se propune modificarea literei d) a articolului 55, astfel încât se scot din cadrul incompatibilităților membrii în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai companiilor naţionale sau societăţilor cu capital majoritar de stat şi se introduc membrii în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai societăţilor financiar bancare, indiferent de natura capitalului.”, se arată în expunerea de motive.

Din agenda deputatului Dan Ciocan
Recent, în plenul Camerei Deputaților, Dan Ciocan a acordat un vot pozitiv pentru mai multe inițiative legislative apaținând Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industriei alimentare și servicii specifice, printre care:
„PL 555/2018 pentru modificarea Legii nr.20/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.