Acasă Actualitate Ion Anuţa, versuri din suflet!

Ion Anuţa, versuri din suflet!

60

Poetul Ion Anuţa, poet care scrie, cu sufletul său românesc, rânduri de iubire,
dar şi de durere naţională. Acea durere dată românilor de politicienii reci. Poetul
revine în faţa iubitorului de vers cu două poezii despre regăsirea interioară şi
actuala clasă politică.

Rătăciți spre infinit

Așa cum plecăm din lume, tot așa am și venit,
Nu doar noi, dar tot ce-apare se topeşte-n infinit.
Universu-i fără margini și se clatină mereu,
Cum se clatină pământul, în acest pustiu de hău!
Poartă-n el atâția aștri și atâtea galaxii,
Cu atâția sateliți ai planetelor copii.

Unii-n timp dispar pe boltă, alții-s doar la început,
Zămisliţi din vreo baghetă, de cel ce i-a conceput!
Dirijând ca pe-o orchestră, cu-acest har Dumnezeiesc,
Galaxii, planete, aștri, care-n trumă se-nvârteşte .

Noi suntem în Universul ăsta care ne-nconjoară,
„Musuroaie de furnigi”, luați la scară planetară.
Și pe globul ăsta care, i-am dat nume de pământ,
Far’a ști de ce și unde vom pleca… am apărut !!.

Nu cunoaștem dacă-n largul Universului apar
Și-alte ființe cu gândire și, ca noi, în timp dispar! .
Știm că viaţa-i o scantee, ce apare dintr-un foc,
Focul dragostei eterne,cu iubirea la un loc,
Care-n timp și ea aprinde, un alt foc ce dă scântei,
Făcând cercul existenței, ce se-nchide… dragii mei .

Și așa vin generații, şi-altele… mereu dispar,
Precum astrele pe boltă , într-o lume de calvar,
Iar părinții care-o viață, ne-au iubit și ne-au crescut,
Pentru noi rămân icoana, vremurilor ce-au trecut.

Ce părinți….niște palmasi… ce din zori și pană-n seara,
Îi găseai trudind pe camp, sub a arşiţei povară.
De căldură și de trudă…obosiți lângă – o căpiţă,
Se-odihneau în miezul zilei, să mai treac-acea arșiță!
Acolo-si așezau masa, pe-un ștergar întins pe iarbă,
În concertul ciocârliei, a văzduhului podoabă!

Și, de câte ori, cu mama și cu tata, am plecat,
Până-n răsărit de soare, la săpat sau secerat…
Iar în zori când de sub deal, soarele-si arăta fața,
În răcoarea dimineții… eram gata cu postata.
Pe-nserate obosiţi… ne-ntorceam cu toți acasă,
Istovit de-atata truda… adormeam la sfânta masa!

Și asa-si petreceau viața… vara-n câmp, trudind la muncă,
Iarna-n cas’ ţesându-şi pânza și torcând firul din furcă.
Tata mai da câte-o raită, jos în beci, pe la butoi,
O ulcică să mai scoată, de vin roșu de altoi,
Mama sta pe lângă vatră, așteptând să rumenească,
Pâinea ce-o bagase-n spuza, masa să ne-o pregătească.

Și – uite-asa – și petreceau vremea….fie iarna,fie vara,
Pană-n pragul bătrâneții, care-n timp ,este-o povară…
Îi plimbăm pe la spitale, palizi, slabi și gârboviţi.
Ce-a putut să mai rămână…. din ce-au fost acei părinți!

Gândul care-i mâna-ntruna, al acestor sfinți părinți,
Este, cât trăiesc să-și vadă, toți copiii fericiți,
Și de multe ori pe drumul,visului de ei dorit,
N-ajung sa si-l împlinească, se topesc…in infinit,
Precum stele căzătoare, cad în nopțile de vară,
Lăsând dare luminoase, printre aștri când coboară.

Și plecand ne lasa-n suflet și în inimă durere,
Pustiiţi pe culmea vieții, fără nici-o mângâiere.
Săvârşitu-şi-au destinul? Sau abia o fi-nceput,
Alt destin….sau poate-acelasi…pe-lta stea sau pe pământ! !!!.

Noi….rămânem în pustiul unei lumi înlăcrimate,
Preluând ștafeta vieții, ca s-o ducem mai departe,
Și-o predam celor ce vin, într-un timp nedefinit,
Far’a ști unde ne ducem și nici pentru ce-am venit,
Pe-acest glob, ce-i o enigmă, o himeră ce ne poartă,
Învârtindu-ne într-una, cu toți aștrii la-olalta,
Dirijați de-o forță care mintea noastră e ineptă,
Forță ce-nvârteste-un cosmos, Intr-o ordine perfecta !!!

Și de-ar fi si-n viata noastră,în acest parcurs pervers….
Ordinea ce Demiurgul,ne-o arăta – n Univers ,
N-ar mai fi bogați în lume, nici săraci în disperare,
Și doar liniște și pace, intre țări si-ntre popoare.
E exemplul ce-l arată ,ce-l de sus,celor ce vor,
Ca sa-l vada , dar….zmintitii, nu-s de mult…in mintea lor !!!.

Eu sunt Alfa şi Omega
(monolog)

Eu sunt Alfa şi Omega, poate nu ştiţi cine-s eu,
Eu sunt guru, sunt stăpânul, parlamentului lacheu!
Să nu credeţi că mă laud, adevăru-i pur sadea,
Parlamentul ăsta mare este… jucăria mea!

Eu… îi ţin pe toţi în lesă, ei dansează cum le cânt,
De mai mârâie vreunul, eu am ultimul cuvânt !
Îl apuc zdravăn de zgardă, şi-l scot afară din turmă,
Şi văzând că-i iau ciolanul, zice… c-a făcut o glumă!
Şi, se gudură pe mine, privindu-mă ştrengareşte,
Şi… cu coada-ntre picioare, linge mâna ce-l hrăneşte!

Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul,
Eu fac legea-n ţară asta, eu am pâinea şi cuţitul,
Am mandat de la poporu’, ca să fac tot ce vreau eu,
Eu fac şi desfac guverne, când nu sunt pe placul meu!
Mai e unul ce mă-ncurcă, crezând că este mai tare,
Dar am tot băieţii mei, sus, la Curtea aia Mare.
A-ncercat să-mi ia porumbul, de multe ori, de la foc,
Le-am făcut semn doar cu ochiul şi l-au potolit pe loc!

Eu… trec toată-averea ţării, dacă vreau, la mine-n cont,
Iar de ies mujicii-n stradă, n-am teamă, mă doare-n cot!
Am bodiguard… o „jună“ , ce-mi e tare devotată,
Ea mi-e scutul de-apărare, e chiar şefă de armată!
A avut o bătălie… luptă… fără echivoc,
Au fugit atunci mojicii, pe toţi ia trecut prin foc.
Ce să mai, la deal, la vale, a ieşit victorioasă,
Iar de-atunci, de-o văd pe stradă, unul nu iese din casă.

Am avut şi altercaţii, cu justiţia, cândva,
I-am pus cu botul pe labe… c-am adus pe cineva,
Băiat şmecher… elevat… are studii de jocheu,
Mia-nblânzit toţi magistraţii şi-acum joacă cum cânt eu!

Pentru masa asta-amorfă, care-ntr-una m-a votat,
Să le-arat că am cuvânt şi pe ei nu i-am uitat,
Le-am asigurat la toţi, un trai bun, pe veşnicie,
Nu aicea, pe pământ, unde-i multă sărăcie,
Sus, la cer… când vor pleca, unde-i sfânta-mpărăţie,
Se vor pune pe chiolhanuri, pe desfrâu şi pe beţie!

Am prieteni şi pe-afară, pe jidani, pe fraţii ruşi,
Chiar pe turci, pe iugoslavi… nu direct… prin interpuşi!
Ce ziceţi, sunt şmecher mare? Unii-îmi zic că sunt fachir,
Recunosc, că din pruncie m-a uns popa-n cap cu mir.

Mai am câteva probleme, care să le pun la punct :
– Vreau cât a rămas din ţară, maghiarilor să le-o vând.
Unii zic că nu se poate, că-i poporul la mijloc,
Nu mă tem, dacă dau banul… o vând cu popor cu tot!
Şi-o pot face, v-am spus bine, că… am jucăria mea,
Iar maghiarii – să vezi baftă – fac şi ei parte din ea!
– Să-l demit pe… ăla mare, pe una s-o arestez,
Şi plec liniştit pe-afară, cu gagica s-o distrez.

Mai sunt unii-n occident, cărora nu prea le plac,
Ăstia m-au cam pus pe gânduri… Am să văd eu ce-o să fac!
S-au vorbit să mă răstoarne… glume proaste, ei nu pot,
C-am locotenenţi destoinici şi prieteni, peste tot.

Eu sunt Alfa şi Omega, eu sunt dracu pe pământ,
Nu-mi e teamă de tămâie… şi toţi joacă cum le cânt!
Şi acum vă las cu bine, că… plec unde nu v-am spus…
Că mă cheamă la raport… CEL DE JOS, nu CEL DE SUS!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here