Acasă Actualitate Peste 800 de sancţiuni aplicate şoferilor în doar cinci zile

Peste 800 de sancţiuni aplicate şoferilor în doar cinci zile

66

Poliţiştii olteni au aplicat, în perioada 31 ianuarie-4 februarie a.c., 805 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice şi au fost reținute 48 de permise de conducere. Snacţiunile au fost aplicate în cadrul unei acţiuni care a vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv indisciplina pietonală și cea manifestată de bicicliști, precum și viteza excesivă.
„Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au aplicat 805 sancțiuni contravenționale, dintre care 206 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 173 pentru neportul centurii de siguranță de către conducătorii auto, 16 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii și 18 pentru nerespectarea regulilor de depășire. Totodată, 13 pietoni și 38 de bicicliști au fost sancționați pentru indisciplină manifestată pe drumurile publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate în această perioadă este de 100.895 lei.
Polițiștii au reținut 48 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, și au retras 15 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, polițiștii au folosit 9 autospeciale dotate cu aparate radar și un aparat TruCam.” se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.