Acasă Cultură Dragul meu poet național

Dragul meu poet național

168

București, 15 ianuarie 2019

Dragul meu poet național,
În fiecare an am ales să scriu despre tine și să caut să le reamintesc celor mulți care pur și simplu refuză să își aducă aminte cine ești. Vorbesc la prezent pentru că deși ești acolo sus lângă Dumnezeul pe care L-ai băgat în poeziile tale, El îngăduie să rămâi mereu alături de noi.
Anul trecut, i-am lăsat pe ei să decidă dacă ai fost sau nu, un om religios (între noi fie vorba, eu știu că ai fost pentru că le-ai argumentat de atătea ori celor din vremea ta că este nevoie de o Catedrală Națională pe care am reușit noi, cei de astăzi să o sfințim în anul Centenarului) și mulți mi-au mulțumit pentru lămurire.
Dar mi-a fost greu anul acesta. Nu pentru că nu mai am ce scrie despre tine, pentru că și la sfârșitul lumii încă trebuie să vorbim despre Eminescu. Dar ultimul articol despre tine a fost corectat de „cea mai frumoasă profesoară de Română”, care la două zile după, a plecat să predea Limba și Literatura Română în Ceruri, la Dumnezeu.
Insist să îi spun așa cu toate criticile pe care mi le-au adus unii și alții, ba că mă adresez prea personal, ba că am folosit dativul în locul acuzativului… Dar aceștia nu știu că am crescut la masa de lemn acoperită cu sticlă din sufragerie, cu o doamnă care din cinci propoziții, șase (da….din cinci, șase!) erau versuri, de o blândețe și un optimism cum nu am întâlnit. Mi-a fost profesoară pentru suflet și m-a învățat Româna aceea pe care acum o scriu și o vorbesc!
M-a învățat că din poeziile tale trebuie să recit doar cu lacrimi în ochi și cu vibrație în suflet. M-a învățat că fără tine eram prea săraci ca popor!
Că tu ești cel care a ridicat, prin poeziile tale, Limba Română, printre luceferii literaturii Europene.
Cum să nu se îndrăgostească un om de tine și de poeziile tale, când Doamna Popescu recita cu atâta pasiune încât simțeam aceleași trăiri ca ale tale?!
Nu știu ce plan are Dumnezeu, dar dacă vrea să facă o școală cu predare în Limba Română, acolo, în Ceruri și-a ales în anul 2018, cel puțin din micul meu oraș, doi profesori care își merită pe deplin titulatura și miile de lacrimi pe care le-am și le vărsăm pentru ei.
I-a luat, pe unul în ianuarie, Doamna Popescu și pe unul în Decembrie, Domnul Drăgoi…și ne-a lăsat pur și simplu săraci!
Sigur îi recunoști pe amândoi pentru că sunt înconjurați de elevi și fac ceea ce au făcut o viață întreagă… EDUCĂ!
Ai debutat cu o poezie scrisă la Înmormântarea lui Aron Pumnul și mă gândesc că poți înțelege suferința mea și mai ales refugiul în poeziile tale!
”Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare
Cununi de albe flori!”
Eu unul le-aș împleti cununi din mii de flori amândurora pentru că în afară de calitatea de oameni au ales să fie profesori! O și ce profesori! Aceia pentru care tu, Eminescu, poetul național ești! Nu erai, pur și simplu ești!
Oamenii ca ei te simt astăzi, cei care când se gândesc la poezie, se gândesc la tine în primul rând de aceea te-aș ruga ceva …
Să privești neamul acesta de sus și să te bucuri astăzi! Românii au decis că pentru ei, tu ești cel mai mare poet român!

Cu cordialitate și aleasă prețuire,
ALIN BOLBOAȘĂ ȘOFARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here