Poetul care a dat identitate poeziei sociale în judeţul Olt, Ion Anuţa, începe anul 2019 prin poezie. Acesta a semnat câteva poezii dedicate noului an ce tocmai a început, situaţiei intrinseci a omului de rând şi, nu în ultimul rând, Bobotezei, o sărbătoare de căpătâi a creştinismului. În cele ce urmează, vă invităm nu numai să citiţi, ci să simţiţi poezia lui Ion Anuţa.
Bobotează
Cu busuioc și lumânare,
De gâtul sticlei strâns legată,
Ne luăm la sfânta sărbătoare,
Agheasma binecuvântată.
E BOBOTEAZĂ, ziua-n care,
Creștinii își aduc prinos,
Când proorocul cel mai mare,
Botează pe Domnul Cristos.
„ACESTA-I FIUL MEU IUBIT,
ÎN CARE ÎMI GĂSESC PLĂCEREA ”
Un glas din cer, așa a zis….
Iar cerurile s-au deschis….
Și revărsându- Și mângâierea,
Deasupra Fiului iubit,
Un porumbel a poposit !!!
De-atunci… sărbătorim botezul…
De-atunci ne botezam și noi,
Și în ISUS ne este crezul,
Sperând în viața de apoi !!!
Aceasta este rânduiala,
Creștinilor… o știm cu toți,
Așa ne-a învățat și mama…
Pe noi… ba chiar și pe nepoți!
Iar amintirile mă cheamă,
La casa mamei mult iubită,
Când se-ntorcea intrând pe poartă,
Cu apa de preot sfințită!
Și-n fiecare dimineață,
Făcându-și cruce, la icoană…
Ea bea și se stropea pe față,
Și n-a avut nicicând… vreo boală!
Iar sarcina care-o aveam…
Copil, la casa părintească,
Cu apă sfințită stropeam,
Via și pomii, să rodească…
Așa credeau candva bătrânii,
Şi-acelasi lucru-l cred și eu!
Și credincioși precum străbunii,
Să fim… în bunul DUMNEZEU!
Trecător spre Infinit
Dintr-un fir de praf stelar, pe pământ am poposit,
În sejurul scurt al vieții, și plecăm spre infinit!
Ce-am adus… cu ce-am plecat… ce-a rămas în urma noastră …
Unde mergem… ce-om găsi…e-o enigmă ce ne-apasa!
E-ntrbarea ce frământă, lumea în al ei parcurs,
Pe noi, pe cei care vin și pe cei care s-au dus.
E-un secret care-l păstrează, o putere nevăzută,
Ce ne poarta-n lumea vie şi-n cea care nu cuvântă!
Și te-ntrebi: de ce secretul e păstrat așa de-ascuns?
Ferecat în lungul vremii şi de lume nepătruns?
Căci, viaţa-i pelin amar… doar un pic de iasomie,
Iar de-o scrii posterității… e cerneala pe hârtie,
Care-n timp,prin degradare… tot ca tine putrezește,
Și puţini din cei rămași, despre tine-şi amintește!
Și ce poate să-ţi ofere, viaţa-n scurtul ei popas?
Iar când mori, în urma ta… din ce-ai fost… ce-a mai rămas?
Amalgam de amintiri… altele șterse de mult…
Ingropate-n colbul vremii… o himeră ce-a trecut,
Ca o adiere blândă, a zefirului de vară,
Cu miros de flori de câmp, ce-n văzduh se destrămară!
Ne împovăram în viață doar cu lucruri inutile,
Și ne-o irosim zadarnic, far’a te gândi la tine…
Nu ai timp ca s-o privești, c-ai atâtea de făcut…
Doar când tâmplele-ţi albesc… iţi dai seama c-a trecut!
Și te-ntrebi: când s-o fi dus ? Și cu ce-ai rămas din viata!
Obosit de-atâta trudă… un bătrân, fără speranță,
Care-astepta ca să plece, înapoi… spre infinit,
Tot pe raza stelei care l-a purtat când a venit!
Un an cu desertaciuni, pe la noi, pe la români
Așteptăm cu bucurie,
Anul nou ce e pe drum,
Și-l dorim cu toți să fie
Anul nostru cel mai bun.
Nu cunoaștem de la drum,
Ce ne-aduce pentru țară,
Dar sperăm… c-o fi mai bun…
Decât cei care plecară.
Asta ne dorim de-o vreme,
Să ne fie-un pic mai bine,
Dar… nu prea se întrevede…
Nici în anul care vine!
Căci cel care pleacă-acum,
Este-un fel de temelie,
Pentru cel ce e pe drum,
Și-l dorim mai bun să fie.
Pe nisipuri mișcătoare,
Nu se construiesc castele,
Sub a vântului rafale…
Orice temelie piere…
Și ce viață „fericită”,
Conduși de nepricepuți?
Haita asta-nburghezita…
Din sudoarea celor mulți !!!.
Când de zeci de ani se luptă,
Cei ce sunt, cu cei ce-au fost…
Putregai… clasa coruptă….
Caractere de despot!
Scopul luptei… e ciolanul,
Din țară – au făcut ruină,
Trece luna, trece anul,
Și – și mai construiesc o vilă…
Pentru noi… nici-un respect
Pentru guri înfometate….
Sforăind în parlament,
Dorm cu burțile umflate!
Și trezindu-se…. în fugă,
Își votează-aceşti „burjoi”,
Legi ca să le-aducă-n pungă ,
Zeci de mii de euro!
Câte-odată, chiar fac spume,
Luptându-se pentru „noi”,
Gogoși… știm că sunt doar glume,
Să-i credem că sunt „eroi”!
Au ruinat întreaga țară,
Iar pe noi… ne-au învrăjbit!
Tinerii-s plecați pe-afară,
Cei în vârstă – au cam murit…
Asta-i piesa pusă-n scenă…
Că-ți e silă s-o privești!
Oameni cinici… fără jenă,
Caractere pungăşeşti!
Fără luptă, tirania…
Niciodată n-o să cadă!
Dreptatea, democrația,
Nu ne-asteaptă-n colț de stradă!
Luați aminte… că IISUS….
Credinţa de-a-ntemeiat,
Spre-a ajuge-acolo SUS,
A murit… şi-a-nviat!
