Acasă Actualitate Ion Anuţa, despre Baldovineştiul tinereţii sale

Ion Anuţa, despre Baldovineştiul tinereţii sale

130

Poetul anuţa revine la rădăcini, la satul tinereţii sale, Baldovineşti, căruia, prin intermediul unei poezii, îi face o radiografie a ultimilor zeci de ani. Apelând la amintiri, poetul pune în oglindă saltul de ieri şi satul de azi. Pe cel de azi îl găseşte înfloritor, modern şi asta datorită primarului de la care poetul află că mai are multe de făcut pentru comunitatea sa.

Satul meu Baldovineşti – satul ce-l iubesc mereu

Căutând, în miez de noapte, rima la o poezie,
Adormind, mi-a căzut pixul și cu coala de hârtie,
Unde-mi adunam în taină gândurile răvășite.
Despre anii tinereții, despre clipele trăite,
Despre-a mea copilărie, în căsuța de la țară,
Unde mi-a rămas iubirea de părinți; si-unde vin iară….
Spre-a-ngriji, la bătrânețe, în a anilor povară,
Sfânt lăcaș al tinereţii ce părinții mi-l lăsară…

Au plecat la cele Sfinte, altă dorință ne-având,
Cât trăiesc, să-ngrijesc casa și sălașul să nu-l vând!
Și de-atunci de când s-au dus respectând dorința lor,
Vin, să nu le-ncalc cuvântul şi de dragoste,de dor,
Pentru casa, pentru sat, vin spre-a nu le da uitării…
Satul ce-l iubesc mereu, satul RĂDĂCINA ȚĂRII!

Casele sunt cam aceleași, lumea, parcă s-a schimbat…
S-au împuținat bătrânii, iar cei tineri au plecat!
Dup’un trai mai acătarii, vrând să-și facă altă soartă,
Lăsând casele pustii şi cu lacăt pe la poartă!
Glia-i cam înţelenită, zarvă… nu mai e prin sat,
De copii ce duceau turme la câmp, pentru pășunat! !!!

Pe la porţi, în prag de seară, nu mai sunt fete, flăcăi,
Strânși, jucândule-n privire ale dragostei văpai!
Iar în zi de sărbătoare, bătrâni, tineri și nepoți,
Nu-i mai vezi la hora-n sat, jucând brâu-n două părți!

Pentru tot ce-a fost, se pare că-s un pic cam pătimaș,
Dar, de-o vreme, satul parcă ia aliură de oraș!
Ni s-a asfaltat șoseaua, s-au construit și trotoare,
Apă – avem la robinete, avem și canalizare,
Finanțarea e deschisă, pentru gaze naturale,
Ba, mai mult, sunt asfaltate drumurile de tarlale!

E feeric să privești, podurile unicat,
Din ciment, cu balustrade, pe-orce uliță din sat,
Și sătenii circulând, pe al satului trotuar,
Spre școală, magazine, poate chiar la dispensar!
Dispensar cu permanenţă, cu medici, bine dotat,
Unde-n orice oră-a zilei omul este consultat!
Primăria e cochetă, școala este renovată,
Încălzirea pentru iarnă-i cu centrale – asigurată!

Satul şi-a schimbat aliura, gravitează spre oraș,
Opera unui primar tot ca mine: pătimaș!
Pentru că-si iubește satul, locu-n care s-a născut,
De’asta-n cele trei decenii, liniște n-a mai avut.

Inginer, băiat destoinic, s-a’ntors de unde-a plecat.
Ar fi dus-o mult mai bine, la oraș decât la sat,
Dar iubirea de părinți, și de locul ancestral,
L-a adus din nou la țară, luat de-al patimilor val.

A avut sădită-n fire dragostea pentru pământ,
Pentru care se jerfiră străbunicii în trecut.
Și purtând în sânge gena dacilor viteji și drepți,
Și-a adjudecat menirea oamenilor înțelepți.

A dorit ajuns în fruntea obştei, care l-a votat,
Să-și respecte Jurământul, din iubire pentru sat,
Iar acum, privind în urmă, e mândru de ce-a făcut!
Stă cu fruntea sus, n’o-nclină , cum fac alții, spre pământ!

Nu şi-a precupeţit timpul, iar de oameni e stimat,
Și iubit de toți sătenii, dar și el i-a respectat.
De-au avut vreun păs anume, i-a ascultat cu răbdare,
Rar i s-a’ntâmplat vreo dată să nu aibă rezolvare.

Intr-o zi, la primărie, curios, l-am întrebat:
„- Ce-aţi dori ca să mai faceți pentru oameni, pentru sat?”.
M-a privit pierdut în gânduri, vreme-aşa, de vreun minut,
Și mi-a zis:- „Domnul Anuţa, mai am multe de făcut!”.
Ce păcat că tinerețea n-o mai am, s-a dus demult,
Să mai pot trăi la țară, în cochetul meu sătuc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here