Acasă Actualitate Poetul Dan E. Diaconescu a plecat spre veşnicie

Poetul Dan E. Diaconescu a plecat spre veşnicie

120

O veste tristă s-a aşternut pe citadela culturală a Slatinei. Unul dintre cei mai buni poeţi ai urbei au ales să plece acolo unde unde mai pleacă uneori poeţii, când le vine să plece. Slatina a pierdut un mare şi modest poet.
La sfârşitul lunii august, poetul Dan E. Diaconescu a făcut o vizită redacţiei Ziarul de Olt. Cu toţii l-am primit cu prietenie şi s-a simţit ca într-o familie. A venit să ne aducă exemplare din ultima sa carte „Umbra din sertare”, un adevărat testament, iar noi suntem moştenitorii celei mai mari averi a poetului: poezia. Ne mândrim cu astfel de persoane, care ne calcă pragul. Vizibil slăbit şi măcinat pe interior, poetul ne-a vorbit de poezia sa, despre el. Atunci, ziarul a publicat o recenzie a cărţii, pe care a semnat-o filologul Oana Ivan, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Judeţene Olt „Ion Minulescu”.

Redacţia Ziarului de Olt transmite sincere condolenţe familiei greu încercate!
Drum lin, maestre!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.