Faceţi un joc al minţii şi înlocuiţi personajele filmului din serialul celor de la PRO, cu demnitarii statului! Veţi vedea un Dragnea care seamănă cu primarul satului – Vasile, şi o Aspirina superioară doamnei Dăncilă. Iar pe Geanina nu o jigniţi, comparând-o cu Olguţa, cea rămasă, pe lapoviţă şi pe drumuri…
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de-a dreptul de râs. Dacă n-ar fi existat Bobiţă, cu siguranţă, rectorul Dreptului de la Iaşi, ministru la Justiţie, ar fi o alternaţivă în curs de „ievaluare”. Mă opresc din această analogie, înlocuindu-l pe Dorel, cu Florin de la Bragadiru, făcut deputat de pesediştii de la Olt.
Poporul român se vindecă prin umor. Dulce-amar. Dar, din păcate, efectul e al tratamentului paleativ. Ascunde boala cronică şi tratează durerea, asigurând inevitabilul sfârşit. Însă, dincolo de România lor, se vede puţin şi ţara de jos, a oamenilor cufundaţi în grijile date de facturi, traiul de zi cu zi, locul de parcare de negăsit seara, după ora 21.00, pentru maşina Diesel, luată cu sacrificii şi cu aportul porcului de Crăciun interzis, direct din Germania, chilipir de la o femeie de 70 de ani, dar revândută de un bişniţar magrebian. Acolo e altă ţară, total diferită de cea din Las Fierbinţi-ul guvernării noastre din fiecare zi.
La Olt, un judeţ eminamente de stânga, cu multe proiecte aflate în derulare prin PNDL, cu primari care, astăzi, nu ştiu cu cine să meargă sau unde să se ducă, există Serviciul Judeţean de Ambulanţă. O instituţie cu o resursă umană capabilă, astăzi bine-motivată, unde nivelul de echipare al parcului auto e un miracol existenţial. Vreo două-trei maşini făcute balot, în urma unor accidente, de pe care s-au luat toate piesele compatibile pentru cele care încă mai merg, cu multe din ele depăşind uşor şapte sute de mii de kilometri parcurşi, aflate încă pe drumuri. Între uliţele mai mult sau mai puţin asfaltate ale satelor şi Unităţile de Urgenţă de la Slatina, Caracal, sau pe unde trebuie ele să ajungă, cu oameni pe care nu îi doare-n cot, dar suferă profund, în viaţa de zi cu zi, de bolile timpului şi ale vremurilor de azi.
Un asemenea semnal de alarmă nu va fi rezolvat dacă cineva va citi rândurile de faţă. Dar el, din colţul său de pagină, vrea să vă spună încă o dată, că, în România lor, a lui Celentano (nu ştiu de ce mă duce gândul la Tăriceanu), a lui Ardiles, Giani şi Firicel (găsiţi dumneavoastră omologii de resort) starea de fapt este cu totul alta.
De aceea, un sfat pertinent este, dacă acum, în prag de iarnă, vreţi să vă îmbolnăviţi, să o faceţi cu grijă! În pofida unei resurse umane de excepţie, e posibil ca Salvarea să poată să nu vină… Din motive obiective, legate de o garnitură de chiuloasă arsă, de un piston sărit prin blocul motor, un lonjeron frânt de emoţie şi de rugină, sau/şi din alte cauze care ţin de durata de viaţă medie a unui autovehicul folosit în regim de ambulanţă.
Din păcate, astfel de lucruri nu se văd şi nu cuprind prevederi bugetare la rectificare. E mai important să ştim de ce refuză preşedintele un ministru sau de ce PSD-ul, ca principal partid al guvernării, refuză să înţeleagă că, în locul unor studii de fezabilitate făcute fantezist, s-ar putea cumpăra, în mod realist, nişte maşini pentru ambulanţă, care să ajungă la timp, atunci când soarta face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
În rest, în loc de concluzii: îmbolnăţiţi-vă responsabil! S-ar putea ca tocmai la apelul dumneavoastră, maşinii, ce tocmai pleacă în cursă, să-i cadă o roată cu tot mecanismul din spatele jantei. Asta, deşi românii vor şi ei să cadă ceva… Cu totul altceva…
