Acasă Editorial Valentin Duiuleasa, șef la Poliția Rutieră Slatina. Să-l vedem!

Valentin Duiuleasa, șef la Poliția Rutieră Slatina. Să-l vedem!

2942
       Nu-l cunosc. Și dacă l-aș vedea într-o fotografie, ar fi greu de știut ce se ascunde în spatele ei. O fi luat concursul pe bune. Nota… îl recomandă. Sau, cine știe: pe la partid o avea vreo cunoștință. Pe la Slatina, pe la Caracal sau poate chiar pe la Videle, de acolo de unde vin doamnele – accident în istoria acestei națiuni.
Cert este că Poliția Rutieră Slatina are un nou șef . Este vorba de tânărul, nici nu poate fi altfel la gradul de subcomisar, Valentin Duiuleasa. Nu va avea nevoie de perioada de acomodare. E interimar pe post din luna aprilie, după ce predecesorul său, Cristian Tița, a plecat mai sus, la Poliția Rutieră Olt.
În Slatina, din punct de vedere al circulației rutiere, fără nicio exagerare, este anarhie. Sunt câteva zone de impact, unde, deși toată lumea știe, nu acționează niciun reprezentant al instituției condusă acum, după concurs, de subcomisarul Duiuleasa. Anarhia respectivă provoacă și arată neputința sau indolența sistemului în cauză.
Să le luăm pe rând și la întâmplare! În orele de vârf, la ieșirea de pe platforma industrială, trafic blocat vreme de aproape o oră de la TMK/Pirelli, până spre intersecția de la Vâlcea. Acolo, până acum, nimeni n-a văzut vreun polițist. De la Rutieră. Nici măcar unul de tablă, cum este zâmbărețul de pe marginea drumului, din fața dispensarului de la Osica…
Dimineața, în zona școlilor, îndeosebi generale, deși și liceele sunt parte din viața noastră, iar liniște și nervi pe toate fronturile. Mașini oprite bezmetic, late cât un sfert din PIB-ul Oltului, din care mămici frumoase, îndelete, dau jos odrasle scumpe, blocând o stradă, trei trotuare și alți participanți la trafic, în timpul debarcării pruncului spre unitatea de învățământ.
Și, dacă mai punem la socoteală haosul de după-amiază din zona Pandipo, unde nu s-a deschis încă o linie gen Mc drive, pentru pâinea caldă, sau ieșirile din zona marilor magazine, avem un peisaj ce există netulburat, înainte și de pe vremea când subcomisarul cu concurs nu era, sau era puțin interimar în fruntea instituției în cauză.
Evident, nu-i poți cere omului să rezolve totul peste noapte. Chiar și Dumnezeu a lăsat multe lucruri neterminate pe lumea asta. Dar, când nu se vede nimic sau când la zece metri de sediul Poliției Municipiului Slatina haosul stă la colț cu mașini parcate pe trei rânduri, chiar poți să murmuri ceva. Ca cetățean, plătitor de accize și alte suplimente către bugetul consolidat, de unde-și face și poliția parte.
Altfel, fără aceste pete de culoare, chiar și cu mașina radar ascunsă prin tufiș, sau trasă strategic, cât să nu o vadă poporul, Slatina e chiar un oraș simpatic. Frumos pe alocuri. Până atunci, cu siguranță, după ce va bea cafeaua de dimineață, subcomisarul cu concurs, ajutat sau nu de partid, va înțelege că rolul său de șef la Poliția Rutieră Slatina este acela de a fi și de a exista în același timp…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.