Acasă Actualitate DSVSA Olt, campanie de prevenire a pestei porcine în judeţ

DSVSA Olt, campanie de prevenire a pestei porcine în judeţ

255

Recent, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a întreprins mai multe cţiuni de prevenire a introducerii virusului acesti boli în judeţul OltAstfel, s-au organizate întâlniri cu părţile implicate şi interesate. Luni, 22 octombrie, la sediul DSVSA Olt, directorul instituţiei, Veronel Bolborea, a susţinut o conferinţă de în care a prezentat diverse informaţii, precum şi o serie de măsuri întreprinse de istituţia pe care o conduce. La Olt, medicii veterinari vor verifica exploataţiile de porcin, şanume 486 de gospodării, aproximativ 1.800 de porci. Mai multe localităţi din Olt se află sub supraveghere.

Zone supravegheate în Olt
Cetăţenii trebuie să cunoască unele măsuri de precauţie, iar una dintre acestea ar fi aceea că proprietarii nu îşi pot scoate porcii din exploataţie, precum şi produsele rezultate din aceştia. Cei care nu respectă interdicţia riscă amenzi între 6.000 şi 12.000 lei. Cei care favorizează răspândirea bolii, trebuie să ştie că acest lucru este o faptă penală şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal în vigoare.
„Ca urmare a măsurilor specifice din punct de vedere sanitar-veterinar a fost instituită o zonă de protecţie de 3 kilometri în jurul focarelor şi o zonă de supraveghere de 10 kilometri. În zona de supraveghere de 10 kilometri în jurul focarului, la primul focar depistat în localitatea Mândra-Slobozia, unde au fost găsite cadavrele a doi porci, dintre care unul a fost depistat pozitiv la pesta porcină africană, s-a impus zona de protecţie pe raza localităţilor Izbiceni, Tia-Mare, Cilieni, Rusăneşti şi Scărişoara. Au fost verificate toate exploataţiile deţinătoare de porcine, din examinarea clinică a colegilor din cadrul DSVSA împreună cu medicii oficiali de liberă practică nu s-a constatat niciun caz de îmbolnăvire sau de mortalitate la porcii din localităţile menţionate anterior. Ulterior s-a înregistrat un al doilea focar de pestă porcină în judeţul Teleorman, am avut o altă mortalitate de purcei, în gospodăria în care a fost descoperit cel de-al doilea focar, din ancheta epidemiologică a reieşit că proprietarul porcului l-a plimbat şi prin alt capăt al satului Cucuieţi din Scrioaştea din Teleorman. Ulterior am intrat în zona de supraveghere cu localităţile Seaca, Mihăeşti şi Văleni. La ora actuală are loc examinarea clinică în exploataţiile deţinătoare de porci din cele trei localităţi. Până la momentul actual nu ne-a fost sesizat niciun caz de îmbolnăvire sau de mortalitate. Acţiunea va continua, dacă nu e gata astăzi examinarea clinică, sper ca zilele următoare să poată fi terminată.”, a declarat Bolborea.

Ce trebuie să ştie cetăţenii depre peste porcină şi ce măsuri trebuie să ia
Pesta porcină este o boală care ajunge tăcută la porc şi are o perioadă de incubaţie de câteva zile şi se manifestă prin diverse simptome vizibile la animal. DSVSA Olt prezintă o serie de sfaturi şi măsuri ce trebuiesc urmate de cetăţeni, în general, şi se proprietarii de porci, în special:

Semnele clinice ale bolii:
– Evoluează cel mai frecvent cu forme supraacute sau acute;
– Forma acută este observată de obicei la caprine şi este similară pestei bovine.
– Perioada de incubaţie este de la 3 la 6 zile;
– Febră ridicată (peste 40°C) şi anorexie;
– Secreţii seroase oculare şi nazale;
– O zi, două mai târziu,leziuni necrotice apar în cavitatea bucală;
– Secreţiile oculare şi nazale devin mucopurulente şi exsudatul devine uscat 11
– Diareea cu sânge şi mucus apare la 3-4 zile;
– Apar dispneea şi tusea;
-Decesul survine de obicei la o săptămână de la instalarea bolii Infecţia are loc, de obicei, prin contact direct între animalele susceptibile şi cele infectate (aflate in perioada de incubaţie sau bolnave).

În stadiile incipiente ale infecţiei, în timpul hipertermiei, toate secreţiile (oculare, nazale, orale) şi excreţiile corporale (materiile fecale) sunt foarte contaminate.
Tusea şi strănutul formează aerosoli virulenţi în aer ce ajung la animale, în special cele întreţinute în contact strâns.
Contaminarea este, de asemenea, posibilă prin furaje. Suprafeţele pentru furajat, adăpat şi aşternutul murdar pot fi, de asemenea, surse indirecte de infecţie.
TRATAMENT – animalele bolnave se izolează, se aplică dezinfecţia si, eventual, se supun tratamentului cu antibiotice pentru prevenirea infecţiilor bacteriene secundare sau se sacrifică
îngrijire de susţinere se efecteaza vaccinarea animalelor sănătoase
MĂSURI DE PREVENIRE – igiena adăpostului; achiziţia de animale doar cu documente sanitar veterinare; igiena generală la intrarea şi ieşirea din adăposturi
ESTE INTERZISA EXPEDIEREA/ACHIZIŢIONAREA din BULGARIA din comunele enumerate, de rumegătoare mici şi material seminal, ovule şi embrioni de la rumegătoare mici şi introducerea acestora pe teritoriul României: Comunele Bolyarovo şi Elhovo din regiunea YAMBOL. Comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo şi Tsarevo din regiunea BURGAS.
Pe această cale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt solicită tuturor celor interesati, implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise, pentru a-şi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.