Acasă Politic Siminica Mirea, proiect legislativ susţinut în Camera Deputaţilor

Siminica Mirea, proiect legislativ susţinut în Camera Deputaţilor

145

După ce Senatul a fost prima cameră sesizată şi după ce s-a efectuat demersul legislativ, cea de-a doua cameră şi cea decizională este Camera Deputaţilor. Senatorul Siminica Mirea este iniţiatorul „Propunerii legislative privind susţinerea eliminării autovehiculelor poluante, cu vechime mai mare de 12 ani şi acordarea de voucher valoric, în sumă de 4.500 de lei, pentru achiziţia de panouri solare, centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice”. Aceasta s-a adresat colegilor deputaţi din Parlamentul României:

„Ca inițiator al acestui proiect de lege, vreau să vă precizez, din start, că nu am niciun interes de natură personală, sau de grup, în proiectul pe care îl supun atenției dumneavoastră.
Apreciez eforturile făcute în decursul timpului de către Guvernul României, Ministerul Mediului, pentru îmbunătățirea parcului auto, eliminarea factorilor poluanți, în paralel cu motivarea consumatorului final de a achiziționa un autovehicul cu normă de poluare adaptată cerințelor europene. Proiectul meu, așa cum este conceput, nu face concurență niciuneia dintre inițiativele propuse și adoptate în decursul timpului. Am conceput acest proiect ca o măsură menită să vină în sprijin general. Nu ne împiedică cu nimic să recunoaștem că nu toți deținătorii de rable pot să-și cumpere o mașină nouă. Chiar dacă vor acest lucru.
Eliminăm tranzacțiile mascate, acoperite de lege, pe care le fac vânzătorii de mașini noi, când utilizează, pentru alți beneficiari, tichetul achiziționat de la un terț. Indirect, pe lângă persoanele ce vor opta să se înscrie în acest program, beneficiare sunt și comunitățile locale, acolo unde ocupă, legal, prin simpla taxă a impozitului auto, loc de parcare, aceste vehicule aflate la limita de funcționare sau non-funcționale.
Odată obținut votul dumneavoastră, celelalte neclarități evidente, acceptate și de mine, pot fi incluse în normele de aplicare ale prezentei legi pe care v-am supus-o spre atenție.
România curată, așa cum o vrem cu toții, poate fi realizată și dacă această inițiativă – proiectul de față, devine lege! Vă mulțumesc pentru încredere și vă asigur de toate bunele mele intenții”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.