Acasă Cultură Cuvintele care devin rugăciune

Cuvintele care devin rugăciune

281

Dragii mei,
Îmi cer iertare că nu v-am mai scris de mult timp, dar am tot fost prins cu lucruri pământești și, spre rușinea mea, nu am mai avut timp să mă gândesc la sufletul meu…
După o perioadă extrem de stresantă, am reușit astăzi (24 august 2018), să plec din București spre casă pentru ultimele zile din vacanță. Știind de întârzierea extrem de mare cu care m-am obișnuit a CFR-ului, am decis să iau o apă de la un magazin care era încununat cu baloane. Ajuns în față, am văzut că era prima lor zi de activitate și că se servea printre altele mâncare chinezească. Am comandat o sticlă mare de apă și domnișoara de acolo, într-o română stâlcită, mi-a arătat variantele din care să aleg, iar după plată și „mulţumesc”-ul din partea mea, a replicat un „Doamne ajută!”, care m-a surprins și m-a făcut la rândul meu să îl rostesc.

Pe peron, așteptând un tren care se încăpățâna să mai gareze, am auzit doi oameni vârstnici comentând situația actuală a țării noastre și vedeam cu câtă dezamăgire vorbesc despre evenimentele petrecute în stradă luna aceasta. La finalul discuției am auzit un „Doamne apără-ne!” din toată inima.
Cu mare greutate am plecat din București și într-un vagon supraaglomerat, printre zecile de vociferări și muzica din căștile mele, am auzit două doamne care povesteau diverse și care, ajungând la una dintre rude, care pe semne suferea de o boală anume, am auzit pe ambele rostind cu tot sufletul un „Doamne ferește!”
„Doamne ajută!”, „Doamne apără-ne!” și „Doamne ferește!”, sunt cuvinte care izvorăsc din inerție, pe care le rostim fără să ne dăm seama și care devin în viața noastră rugăciuni.
Toate acatistele acelea pe care le-ai dus pe la Biserici, plătind sume mari, crezând că așa cumperi tu binecuvântarea lui Dumnezeu (băgând bani într-o hârtie!!!) fără să te rogi în Bisericile acelea, fără să stai la slujbă și fără să ai minimul de credință, pier ca valoare în fața acelui „Doamne ajută!” spus din tot sufletul, cu lacrimi în ochi, atunci când bați holurile unui spital sau mai știu eu în ce situație critică se află sufletul tău. Sintaxa aceasta devine o rugăciune în miniatură care are puterea să răsune în cer la Dumnezeu.

Sigur că pentru chinezoaica aceea rugăciunea ei scurtă era ca să o ajute Dumnezeu să îi meargă cu bine mica afacere pe care și-a deschis-o. Pentru bătrânii de pe peron rugăciunea a fost ca Dumnezeu să apere o Românie tot mai dezbinată în care nu ne înțelegem și în care promovăm nonvalorile. O Românie care se împarte între partide politice, între „stradă” și „conducere”. Doamnele din tren s-au rugat ca Dumnezeu să le ferească pe ele și pe cei dragi de boală dar în esență, toate cele trei situații ne-au prezentat niște cuvinte ajunse rugăciuni.
Niciuna din aceste persoane, dragii mei, nu se afla în Biserică, ci într-un loc public unde rugăciunea lor, fie și așa, scurtă și poate nesimțită de mintea lor, dar spusă cu suflet, devine nu doar un răsunet în Cer ci și o pildă pentru ceilalți din jur care deși aud cuvintele care devin rugăciuni le ignoră. Biserica nu se rezumă doar la un locaș de rugăciune și închinare. Biserica este sobornicească adică ea este peste tot. Daca reușim să facem din viața noastră o rugăciune spusă într-o Biserică fără de margini atunci putem să ne numim făpturi create care tind spre asemănarea cu Dumnezeu. Altfel?! Suntem doar niște animale evoluate care habar nu au de unde vin și încotro se îndreaptă.

Am văzut astăzi oameni curajoși care nu s-au temut să îi ceară lui Dumnezeu din locul în care se aflau. Nu mă înțelegeți greșit. Rugăciunea adevărată se face în Biserică, acolo unde noi mergem (nu ca să vedem cu ce se mai îmbracă vecina sau ce mai fac caprele cumnatei și nici să bârfim pe nu știu cine) cu sufletul curat, lacrimi și ochii la Dumnezeu. Dar asta nu însemnă că trebuie să ne rezumăm la a ne ruga doar acolo. Nici să cădem în extrema cealaltă în care să băgăm pe Dumnezeu în formalisme ca de exemplu, 7 acatiste pe zi, fuste până în pământ, nu știu câte pupături pe la icoane și restul graficelor inventate de nu știu cine, care nu aparţin deloc Bisericii.

Dragii mei,
Rugăciunea se face când simți! Acolo unde ești! Indiferent de ce spune lumea din jurul tău, spune către Dumnezeu orice, că El o să te asculte. Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte multe ca să înțeleagă ce ai tu nevoie. El cere doar să te rogi și atunci îți răspunde.
Faceți în așa fel încât cuvintele voastre să ajungă rugăciuni! Oriunde vă aflați, cereți ca Dumnezeu să vă asculte! Faceți ca Biserica să fie peste tot și prezența lui Dumnezeu să se simtă și la cei care refuză să iasă din „nesimțirea” lor!
Amin!

Asist. Univ. Drd.
ALIN BOLBOAȘĂ ȘOFARU
Facultatea de Psihologie și Științele Educației București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.