Acasă Actualitate Cinci! Plini de entuziasm…

Cinci! Plini de entuziasm…

315

     Oamenii de la comunicare din cadrul Poliției Olt salută repartiția în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a cinci absolvenți ai Școlii de Subofițeri de la Câmpina…

O completare a deficitului de personal, necesară. Ce nu li s-a spus agenților în cauză, și nu va scrie niciodată în comunicarea oficială, este ce îi așteaptă pe tinerii agenți de poliție acolo unde vor fi repartizați: muncă multă, sedii insalubre și, în unele cazuri, șefi care cred că le știu pe toate. Însă, meseria de polițist este asumată.
Iată documentul oficial, mult mai bine întocmit decât ceea ce face o întreagă echipă de comunicare de la Guvernul României:

„5 AGENȚI ȘI-AU ÎNCEPUT CARIERA ÎN POLIȚIE
LA INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN OLT
5 agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, s-au prezentat luni, 30 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru a fi repartizați pe posturi.
Prin dispoziția Inspectorului General al Poliției Române, cei 5 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție au fost avansați la gradul profesional de agent de poliție, aceștia venind în sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Aceștia își vor desfășura activitatea în structurile de ordine din cadrul posturilor de poliție comunale Vlădila, Dobroteasa, Corbu, Vâlcele și Gârcov, unde vor executa activități specifice pentru intervenția promptă la evenimente și asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt le urează noilor agenți succes în activitatea profesională, putere de muncă, având convingerea că vor soluționa cu operativitate problemele întâmpinate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.