Acasă Economic TMK ARTROM – investiție de 40 de milioane de euro. 140 de...

TMK ARTROM – investiție de 40 de milioane de euro. 140 de noi locuri de muncă!

2338

     În țara unde justiția este marfă de contrabandă, în România, unde ministrul Educației violează limba română, există repere de normalitate, independente de statul paralel, de statul captiv, de statul la coadă, la pașapoarte. O excepție se numește TMK ARTROM SA Slatina. Aici, fără nicio implicare din zona publică, se dezvoltă noi capacități industriale…

Investiție de 40 de milioane de euro, 140 de noi locuri de muncă!
La mijlocul lunii februarie a anului 2018, TMK ARTROM, unul din liderii mondiali în producția de țevi, inaugurează o nouă capacitate de producție. Prin deschiderea acestei unități, realizată prin resurse bugetate pe cont propriu, crește valoarea adăugată a produselor specifice.
Investiția, în curs de finalizare, estimată la 40 de milioane de euro, va produce 140 de noi locuri de muncă. Mai mult, ea înglobează noi repere industriale în panoplia mărfurilor realizate de producătorul din Slatina.
dacă mai contează, dar e de ținut minte: 80% din producția de la TMK ARTROM merge la extern! Europa, America de Nord, Orient. Piețe unde concurența e la intensitate maximă. Ești bun, reziști, nu… sunt alții la rând.

Inaugurarea Complexului de Tratamente Termice
Vineri 16 februarie a.c., la sediul TMK-ARTROM se va lansa în producţie noul Complex de Tratamente Termice, eveniment ce va avea loc la sediul companiei din str. Dragăneşti, nr. 30, din Slatina, începand cu ora 10:00, când este programată sosirea invitaţilor. După sosire toţi invitaţii vor fi transferaţi de la clădirea de birouri principală la Complexul de Tratamente Termice cu mijloacele de transport ale companiei şi vor primi instrucţiuni primare de securitatea muncii. De la ora 11:00, sunt programate luări de cuvânt şi prezentarea proiectului. Vizita în interiorul Complexului de Tratamente Termice va avea loc la ora 12:00. Compania anunţă că, din motive de siguranţă, vizita se va efectua în grupuri limitate care vor pleca la fiecare 10 minute…
Acest mod de organizare, prezentat alăturat, arată deschiderea TMK, cât și transparența față de activitățile productive ce se desfășoară aici. Cu respect pentru om și pentru mediul înconjurător.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Temes Adrian Sebastian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.