Acasă Actualitate Vicepremierul Paul Stănescu, semnează! Pentru o Românie durabilă!

Vicepremierul Paul Stănescu, semnează! Pentru o Românie durabilă!

131

       Infrastructura rutieră din două cartiere mărginașe ale municipiului Drobeta Turnu Severin va fi modernizată prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Contractele de finanțare au fost semnate de viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

„La sfârșitul lunii noiembrie ne-am întâlnit cu primarul municipiului Drobeta Turnu Severin pentru 9 proiecte de infrastructură educațională, iar acum am acordat finanțarea pentru 37 de străzi din cartierele mărginașe. Sunt exemple concrete de dezvoltare a infrastructurii, care se traduc în servicii publice locale mai bune pentru cetățeni”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.
Este vorba despre cartierele Schela Cladovei, Dudașul Schelei și Gura Văii din oraș. Valoarea proiectelor este de 2.874.382 euro, sume ce provin din bugetul proiectului alocat etapei a II-a a PNDL. Lungimea totală a străzilor care urmează să fie asfaltate este de aproximativ 12 km.
* * * PNDL este un program de finanțare multianual, ce are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investițional atractiv pentru localitățile României.
Pot beneficia de finanțare, în cadrul PNDL, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.